Miza Cosmote România în 2013, piaţa clienţilor business

Încă de la lansarea pe piaţa românească ţinta principală a Cosmote România a fost segmentul de clienţi rezidenţiali, încercând să îşi consolideze poziţia pe o piaţă dominată de giganţii Orange şi Vodafone. Anul acesta se pare că este unul în care compania vrea să îşi consolideze poziţia şi pe segmentul business.
Economica.net - mie, 27 mart. 2013, 22:04
Miza Cosmote România în 2013, piaţa clienţilor business

“Îmbogăţirea portofoliului de clienţi business reprezintă o direcţie strategică pentru Cosmote. Astfel, datorită extinderii susţinute a acestui segment, precum şi ofertelor atractive şi personalizate pe care le-am creat, în T4 2012 versus T4 2011 Cosmote a înregistrat o creştere de 32% a segmentului business”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Eduard Cucu, B2B Unit Senior Manager, Commercial Division, Cosmote România.

Potrivit acestuia, pentru segmentul business, numărul abonamentelor de date încheiate în 2012 a crescut cu 50% faţă de 2011.

Lansarea serviciilor 4G la finalul lunii viitoare va deschide operatorului noi oportunităţi de creştere a portofoliului de clienţi, spune reprezentantul Cosmote.

“Dintr-o perspectivă comercială, tehnologia 4G va presupune o bandă mai extinsă pentru traficul de date şi, deci, mai multe oportunităţi pentru Cosmote. Vitezele sporite ale conexiunii la Internet vor înlesni aparitia unor noi aplicaţii şi servicii care, pentru mediul de business, se vor traduce printr-o comunicare mai eficientă în timp real, noi posibilităţi de a interacţiona cu partenerii de business sau noi modalităţi de gestionare a activităţii de zi cu zi, indiferent unde se află angajaţii companiei”, a mai declarat Eduard Cucu.

Reprezentantul Cosmote crede că nevoile de comunicare ale companiilor sunt variate, depinzând de foarte multe criterii, cum ar fi: obiectul de activitate, gradul mai mic sau mai mare de mobilitate al angajaţilor etc. “În prezent, ne propunem să oferim o gamă completă de servicii ce include soluţii de comunicare fixă şi mobilă şi Internet mobil de mare viteză, astfel încât să acoperim toate nevoile de comunicare ale clienţilor noştri”, a mai spus Eduard Cucu. 

Numărul total de clienţi ai Cosmote România, inclusiv Zapp, era, la finele anului trecut, de 6,3 milioane, dintre care aproape 25% pe bază de abonament.

În pofida contextului economic dificil, veniturile au rămas stabile comparativ cu 2011, la valoarea de 462,8 milioane euro. Marja proformă EBITDA (câştiguri operaţionale înaintea dobânzilor, taxelor şi amortizărilor) a crescut cu 4,4 puncte procentuale, la 25,8% faţă de 2011, reflectând îmbunătăţiri operaţionale semnificative. Valoarea EBITDA s-a ridicat la 119,5 milioane euro, crescând cu 19,4% comparativ cu anul anterior.

Te-ar mai putea interesa și
Costurile de împrumut ale României au scăzut de la 7,405% pe 10 ani, cu 60 de puncte de bază față de nivelul dinaintea alegerilor
Costurile de împrumut ale României au scăzut de la 7,405% pe 10 ani, cu 60 de puncte de bază față de nivelul dinaintea ...
Costurile de împrumut ale României au scăzut pentru prima dată azi sub nivelul de 8,4% - 8% pentru titlurile pe pentru titlurile pe 10 ani, înregistrat de dinainte de rezultatele alegerilor......
Germania renunță la opoziția sa față de energia nucleară, într-un gest de reconciliere cu Franța
Germania renunță la opoziția sa față de energia nucleară, într-un gest de reconciliere cu Franța
Parisul obține aprobarea Berlinului pentru eliminarea prevederilor anti-energie nucleară din legislația UE, spun oficiali ...
Incendiu în Bucureşti. A fost emis RO-ALERT (VIDEO)
Incendiu în Bucureşti. A fost emis RO-ALERT (VIDEO)
Hala al cărei acoperiş a luat foc pe bulevardul Basarabia, luni, este lipită de Hala Laminor şi are o înălţime de ...
Cod galben de vreme instabilă și vânt în 10 județe din țară. Săptămâna începe prost
Cod galben de vreme instabilă și vânt în 10 județe din țară. Săptămâna începe prost
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de vreme instabilă și vânt, valabilă ...