Mizerie în parcările şi WC-urile de pe Autostrada Soarelui. Cine e de vină

Statul nu are grijă de curăţenie pe porţiunea lui de autostradă. Pe o altă porţiune, acelaşi lucru, deşi aici lucrează o firmă privată
Florin Cojocaru - joi, 09 aug. 2012, 21:01
Mizerie în parcările şi WC-urile de pe Autostrada Soarelui. Cine e de vină

Toţi românii care au fost anul acesta la mare au remarcat, cu siguranţă mizeria care domneşte  în parcările şi grupurile sanitare de pe Autostrada Soarelui. Resturi de mîncare, PET-uri şi coşurile de gunoi care dau pe dinafară creează un peisaj dezolant. Ca să nu mai vorbim de mirosurile pestilenţiale degajate de WC-uri. Dincolo de lipsa evidentă de civilizaţie a unora dintre români trebuie să ştiţi că dumneavoastră plătiţi pentru ca autostrăzile să fie curate. Banii luaţi de la şoferi prin vignetă şi taxa de autostradă sunt folosiţi de stat prin Compania de Autostrăzi inclusiv pentru plata serviciilor de curăţenie.

Pe segmentul Bucureşti – Lehliu curăţenia parcărilor şi a grupurilor sanitare este, din 14 mai 2012, în sarcina firmei Invest Milenium SRL cu sediul în Bacău. CNADNR îi plăteşte firmei 436.527 de lei cu TVA pentru fiecare an de contract. Invest Milenium este o firmă de curăţenie care are o cifră de afaceri anuală de peste 1 milion de euro şi 250 de angajaţi. Este deţinută de Carmen-Maria Strimbei.

Pe tronsonul Lehliu-Cernavodă Compania de Autostrăzi a întrerupt, din 31 mai, contractul cu Romprest Service şi nu a mai încheiat altul cu vreo firmă privată. „Asigurarea serviciilor de curăţenie şi întreţinere a parcărilor şi grupurilor sanitare de pe Autostrada A2 sectorul Lehliu – Cernavodă se face în regie proprie”, a spus Mircea Pop, şeful CNADNR. Contractul cu Romprest fusese încheiat în luna februarie a acestui an şi avea o valoare de 320.289 de lei cu TVA.

Bucureşti – Lehliu are o lungime de 55 de kilometri iar Lehliu-Cernavodă are 96 de kilometri. De remarcat că înţelegerea pecare Romprest o avea cu statul era mai mică decât cea a Invest Milenium pe un număr de kilometri de aproape două ori mai mare.

Te-ar mai putea interesa și
Garsoniera de 27 mp și un sfert de milion de euro din Cluj-Napoca. Cum arată și unde e
Garsoniera de 27 mp și un sfert de milion de euro din Cluj-Napoca. Cum arată și unde e
O garsonieră din centrul orașului Cluj-Napoca poate candida la titlul de cea mai scumpă locuință din România. Garsoniera a devenit virală pe Internet datorită prețului cerut. Pentru o......
Prelungirea Ghencea: Start lucrări la tronsonul de lângă Pasajul Domneşti
Prelungirea Ghencea: Start lucrări la tronsonul de lângă Pasajul Domneşti
Secretarul de stat in Transporturi Irinel Ionel Scrioşteanu a anunțat joi startul lucrărilor la tronsonul de lângă Pasajul ...
Update: Ferma aparține danezilor de la Premium Porc Group (Surse). Un focar de pestă porcină africană a fost depistat la o fermă din localitatea Fântânele, județul Constanța. 49.000 de animale vor fi sacrificate
Update: Ferma aparține danezilor de la Premium Porc Group (Surse). Un focar de pestă porcină africană a fost depistat ...
Update: Proprietara fermei de porci unde a fost depistat un focar de pestă porcină africană este compania Premium Porc ...
Direcţia de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din cadrul ANPC a preluat sarcina de a primi reclamațiile privind serviciile financiar-bancare, după decizia ÎCCJ privind CSALB
Direcţia de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din cadrul ANPC a preluat sarcina de a primi reclamațiile privind serviciile ...
Consumatorii care întâmpină dificultăţi în relaţia cu operatorii economici financiar-bancari se pot adresa Direcţiei ...