MMP: Acordurile de concesiune pentru Chevron nu sunt „un cec în alb”. Firma are obligaţii de mediu
„În cadrul acestor acorduri sunt stabilite condiţii pentru respectarea legislaţiei privind protecţia mediului şi gospodăririi apelor pe care Chevron România Holding B.V. trebuie să le respecte. De asemenea, sunt prevăzute măsuri de reducere a impactului asupra mediului, de remediere a daunelor în cazul producerii acestora, precum şi obligaţii pentru refacerea mediului după finalizarea exploatării”, se precizează într-un comunicat de vineri al Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP).
Oficialii MMP afirmă că încheierea acordurilor petroliere între ANRM şi Chevron România, precum şi aprobarea acestora în Guvern, nu reprezintă sub nicio formă „un cec în alb” şi nu dau „undă verde” explorării şi exploatării resurselor, „fără obţinerea, în prealabil, a avizelor care să certifice respectarea condiţiilor de mediu”.
MMP explică, în comunicatul citat, care este parcursul pe care Chevron trebuie să-l urmeze pentru a ajunge să exploateze gaze de şist în România.
Acordurile aprobate de Executiv prevăd o fază „iniţială” de explorare, în cadrul căreia Chevron România este obligat să facă prospecţiuni seismice şi analize geochimice.
„Pentru efectuarea de prospecţiuni nu este necesară obţinerea unui acord de mediu, cu parcurgerea procedurii de evaluare a impactului”, mai precizează MMP.
În funcţie de rezultatul prospecţiunilor, se poate trece la explorare, pentru a stabili dacă există resurse exploatabile economic.
„Pentru realizarea explorării este necesar acordul din partea autorităţilor de mediu”, anunţă MMP.
După etapa de explorare, în cazul în care vor fi identificate resurse exploatabile economic, se va trece la fazele de dezvoltare şi exploatare.
„Pentru a putea trece la faza de exploatare, este necesar acord de mediu, care este emis după derularea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, luând în considerare directivele europene relevante în domeniu”, mai scriu oficialii MMP.
Directivele europene relevante în acest domeniu sunt cea privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC), cea privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanţe periculoase (SEVESO), cea privind evaluarea şi gestionarea calităţii aerului, Directiva-cadru privind apa, cea privind epurarea apelor uzate urbane, cea referitoare la deşeurile periculoase, precum şi Regulamentul privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH).
„În concluzie, după aprobarea acestor acorduri petroliere, Chevron Romania Holding BV trebuie sa realizeze mai întâi prospecţiunile seismice, apoi explorarea pentru a vedea dacă există resurse exploatabile economic şi, în final, poate trece la etapa de exploatare”, afirmă reprezentanţii MMP în comunicatul citat.
Referitor la acordul pentru posibila exploatare a gazelor de şist în zona Bârlad, ministerul precizează că acesta a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern 2283 din 2004, act normativ ce a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv în 4 ianuarie 2005.
„Până la această dată, nici Ministerul Mediului şi Pădurilor şi nici altă instituţie de mediu din subordine nu au primit solicitare pentru emiterea acordului de mediu necesar explorării şi exploatării gazelor de şist. MMP a informat autorităţile din subordine (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, agenţiile regionale pentru protecţia mediului şi agenţiile de protecţia mediului de la nivelul judeţelor) cu privire la posibilitatea apariţiei în România a unor astfel de proiecte, precum şi despre necesitatea aplicării acquis-ului comunitar în cazul acestui tip de proiecte”, mai precizează MMP, în încheierea comunicatului de presă de vineri.
Guvernul a aprobat acordurile petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între ANRM şi Chevron – al doilea mare grup petrolier din SUA – pentru perimetrele Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti, acestea intrând în vigoare miercuri, 28 martie.
În România, Chevron deţine şi un perimetru de explorare/exploatare a gazelor la Bârlad.
Directorul pentru România al companiei Chevron, Thomas Holst, anunţa, la sfârşitul anului trecut, la Bucureşti, că gigantul petrolier american va începe în 2012 forajul în România, în căutarea de gaze neconvenţionale.
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi, spunea şi el la acea dată că rezervele sigure de gaze naturale ale României, estimate să acopere consumul pentru încă 15 ani, ar putea fi completate cu depozite de gaze neconvenţionale.
Potrivit Ziarului Financiar, factura energetică pe care România o achită ruşilor de la Gazprom an de an se ridică la peste un miliard de dolari, în ultimii opt ani firmele locale vărsând în conturile intermediarilor care aduc gazul rusesc, WIEE şi Imex Oil, peste zece miliarde de dolari.