MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul de stat

21 11. 2024
Ministerul Muncii

„Banii pentru plata pensiilor pentru tot anul în curs au fost alocaţi încă de la adoptarea bugetului pentru 2024, respectiv în decembrie 2023! La şedinţa de Guvern de astăzi (joi, n.r.) s-a aprobat o operaţiune normală de completare a Bugetului de pensii cu sume de la Bugetul de stat. Astfel de operaţiuni au loc în fiecare an. Guvernul a transferat suma de 1,6 miliarde de lei pentru această destinaţie”, precizează sursa citată.

Potrivit Ministerului Muncii, suma solicitată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului (inclus în bugetul de stat), respectiv 1,6 miliarde de lei, se încadrează în prevederile bugetare anuale aprobate pentru Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prin Legea nr. 421/2023 a bugetului de stat pe anul 2024 şi pentru Casa Naţională de Pensii Publice prin Legea nr. 422/2023 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024.

„Măsura este luată potrivit art. XXXIII alin. (1) din OUG nr. 107/ 2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, se mai precizează în comunicat.