Mobius: UE va ieşi din criză mai puternică decât oricând
„Situaţia actuală se va prelungi o perioadă mai lungă. Europenii trebuie să se pună de acord asupra responsabilităţii fiscale şi trebuie să adere la unele principii. Este o schimbare majoră, dar cred că vor face aceste reforme, iar Europa va ieşi din criză mai puternică decât oricând”, a spus el.
Mobius, care supraveghează active de 50 de miliarde de dolari, se aşteaptă ca Europa să aibă într-un an sau doi un cadru pentru o uniune fiscală.
Investitorii care îşi menţin prea mult timp plasamentele în active sigure vor rata o revenire a pieţelor mondiale, a adăugat şeful Franklin Templeton.
„În timpul crizei creditelor subprime, toţi erau cuprinşi de panică şi s-au grăbit să cumpere obligaţiuni ale Trezoreriei SUA. Au învăţat o lecţie neplăcută, deoarece după 12 luni multe pieţe erau în urcare cu 60-100%”, a afirmat el.
Mobius este cunoscut pentru expertiza referitoare la pieţele emergente, despre care consideră că oferă cele mai bune oportunităţi pentru investitori.