Modelele deciziei de recalculare a pensiilor oficializate de guvern – documentul pe care îl vor primi acasă pensionarii

Modele deciziilor de recalculare a pensiilor în sistemul public au fost oficializate prin publicarea Ordinului nr. 356 din 2024 al preşedintelui Casei Naţionale în Monitorul Oficial vineri, 10 mai.
Economica.net - vin, 10 mai 2024, 17:35
Modelele deciziei de recalculare a pensiilor oficializate de guvern - documentul pe care îl vor primi acasă pensionarii

Ordinul antemenţionat reglementează informaţiile pe care le vor conţine deciziile de recalculare a pensiilor reglementate prin Legea 360 din 2023.

Explicaţii

Articolul 144 şi articolul 85 din Legea 360 din 2023- noua lege a pensiilor – spun că:

La data intrării în vigoare a noii legi, pensiile stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii 360 și se recalculează prin înmulțirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință prevăzută la articolul 84 din lege (81 de lei e valoarea punctului de referinţă la intrarea în vigoare a legii notă Economica), cu excepția pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001, care se recalculează conform art. 154.

Numărul total de puncte se obține prin însumarea punctajelor anuale realizate cu numărul de puncte de stabilitate.

Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel:

  • 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
  • 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
  • un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.

La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile anticipate, stabilite conform legislației anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, devin pensii anticipate, fără procent de diminuare.

La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile anticipate parțiale, stabilite conform legislației anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, devin pensii anticipate, cu menținerea procentului de diminuare.

În cazul în care, în urma procesului de recalculare rezultă un cuantum al pensiei mai mare, se va plăti acesta.
Dacă în urma procesului de recalculare rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se plătește pensia în cuantumul stabilit și aflat în plată anterior recalculării, până la data la care se va obține un cuantum al pensiei mai mare decât acesta ca urmare a majorării valorii punctului de referință.

La data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, prevăzute de prezenta lege, pensia anticipată se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea perioadelor asimilate și a stagiilor de cotizare realizate și nevalorificate la stabilirea pensiei.

Al doilea model al deciziei de recalculare a pensiilor 

F. Valoare punct referință la data de 1.09.2024: 81 lei

G. Situația urmașilor la data de 1.09.2024:

Al treilea model al deciziei de recalculare a pensiilor – pensia internaţională

 

Te-ar mai putea interesa și
Întâlnirea dintre Putin şi Zelenski ar putea avea loc în Elveţia, spune Macron
Întâlnirea dintre Putin şi Zelenski ar putea avea loc în Elveţia, spune Macron
Întâlnirea între preşedinţii ucrainean Volodimir Zelenski şi rus Vladimir Putin ar trebui să aibă loc în Europa, a declarat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, care a pledat ca......
Ce spune şeful Consiliului Fiscal despre menținerea ratingului României
Ce spune şeful Consiliului Fiscal despre menținerea ratingului României
Menţinerea de către agenţia Fitch a ratingului suveran al României are în vedere măsurile de corecţie iniţiate de ...
OUG pentru investițiile din PNRR va fi aprobată de Guvern
OUG pentru investițiile din PNRR va fi aprobată de Guvern
Guvernul urmează să aprobe marţi, prin ordonanţă de urgenţă, instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investiţiilor ...
Lecţia unui celebru cioban pentru producătorii de produse tradiţionale şi comerţul din supermarketuri
Lecţia unui celebru cioban pentru producătorii de produse tradiţionale şi comerţul din supermarketuri
Ciobanul Ioan Suciu, celebru în comunitatea oierilor datorită activităţii sale din zona Făgăraș, județul Brașov, ...