Moderna a început testele pe oameni pentru dezvoltarea unui vaccin antigripal care se bazează pe tehnologia ARN mesager

Compania americană de biotehnologie Moderna a anunţat miercuri că a început să testeze pe oameni un vaccin antigripal care utilizează tehnologia ARN mesager, pe care se bazează şi vaccinul său anti-COVID-19, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 07 iul. 2021, 21:43
Moderna a început testele pe oameni pentru dezvoltarea unui vaccin antigripal care se bazează pe tehnologia ARN mesager

Aceste teste includ 180 de adulţi şi doresc să evalueze siguranţa şi intensitatea reacţiei imunitare provocate de injectarea noului vaccin antigripal, care a fost denumit mRNA-1010.

Dacă testele vor fi concludente, ele vor putea să ducă la apariţia unei noi generaţii de vaccinuri mai performante împotriva gripei.

Citește: https://www.economica.net/moderna-se-asteapta-sa-vanda-vaccinuri-covid-19-in-valoare-de-192-miliarde-de-dolari-in-2021_509260.html

Actualele vaccinuri antigripale folosesc virusuri inactivate, care şi-au pierdut capacitatea de a declanşa o infecţie, dar care rămân capabile să provoace o reacţie a sistemului imunitar.

Tulpina utilizată trebuie să fie selectată cu mai multe luni înainte, iar eficacitatea acestor seruri este cuprinsă între 40% şi 60%.

Vaccinurile bazate pe ARN mesager se concentrează pe o mică parte a virusului – de exemplu, în cazul coronavirusului, pe proteina denumită „Spike”. Sunt injectate în organism fragmente de instrucţiuni genetice denumite ARN mesager, care ordonă corpului să sintetizeze acel antigen specific, „spicula” coronavirusului. Acea formaţiune ascuţită, inofensivă în sine, este apoi detectată de sistemul imunitar, care va produce anticorpi. Iar acei anticorpi vor putea apoi să combată virusul în cazul unei infecţii reale.

Managerii companiei Moderna speră că această tehnologie va permite dezvoltarea mai rapidă a unor vaccinuri împotriva gripei. Mai multe tulpini virale diferite vor putea fi vizate de o singură injecţie.

Vaccinul testat de Moderna se adresează subtipurilor gripei A, denumite H1N1 şi H3N2, precum şi celor ale gripei B, liniile virale Yamagata şi Victoria.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că gripa este responsabilă pentru aproximativ 3 milioane – 5 milioane de îmbolnăviri grave în fiecare an şi pentru 290.000 – 650.000 de decese.

Citește: https://www.economica.net/fda-a-adaugat-la-recomandarile-privind-administrarea-vaccinurilor-moderna-si-pfizer-riscurile-de-miocardita-si-pericardita_519056.html

Te-ar mai putea interesa și
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând semnificativ lista oficialilor UE şi ai statelor membre care au......
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...