Moderna va cere la începutul lui iunie autorizaţia în Europa pentru vaccinul destinat adolescenţilor

Compania americană de biotehnologie Moderna va depune "la începutul lui iunie" o cerere de autorizare de introducere pe piaţă în Uniunea Europeană a vaccinului său anti-COVID-19 pentru grupa de vârstă între 12 şi 17 ani, a declarat şeful său, Stéphane Bancel, pentru Journal du dimanche, citat de AFP.
AGERPRES - Dum, 23 mai 2021, 09:57
Moderna va cere la începutul lui iunie autorizaţia în Europa pentru vaccinul destinat adolescenţilor

Considerând că, „până în vară, toţi adulţii care doresc să fie vaccinaţi vor fi primit o primă doză”, Stéphane Bancel a estimat că „va fi necesar apoi ca foarte repede să fie vizaţi adolescenţii de la 12 la 17 ani”.

În prezent, în Europa numai vaccinul de la Pfizer/BioNTech este autorizat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani. Pfizer a solicitat, de asemenea, autorizaţia pentru copiii de la 12 la 16 ani şi a obţinut-o deja în Statele Unite.

„Ideal ar fi să-i protejăm înainte de sfârşitul lui august. Dacă nu ne vaccinăm masiv, riscul unui al patrulea val nu poate fi exclus”, a explicat Stéphane Bancel, CEO la Moderna din 2011.

De asemenea, Moderna testează în prezent eficienţa a trei rapeluri diferite (tulpina Wuhan, tulpina sud-africană şi un amestec al celor două) împotriva a patru variante ale coronavirusului, studii pentru care aşteaptă primele rezultate la începutul lui iunie, înainte de alte teste umane în vară pentru „a furniza datele către agenţiile de reglementare în august, pentru omologare în septembrie”.

Stéphane Bancel a spus că Moderna ar putea produce trei miliarde de doze pe an care, adăugate celor patru miliarde prezise de Pfizer/BioNTech, ar fi „suficiente pentru a vaccina întreaga planetă cu o primă doză”.

În ceea ce priveşte averea sa personală, care, potrivit Forbes, a explodat în cursul pandemiei la peste cinci miliarde de dolari din cauza acţiunilor sale la Moderna, Stéphane Bancel a afirmat că finanţează numeroase asociaţii prin intermediul unei fundaţii create împreună cu soţia sa. „Suntem hotărâţi să donăm întreaga noastră avere şi să mărim această fundaţie, numită Champions of Love”, a adăugat el.

„Copiii noştri sunt avertizaţi: +Vă plătim studiile şi apoi vă descurcaţi!+”, a ironizat Stéphane Bancel.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...