Modernizarea Canalelor Dunăre – Marea Neagră şi Poarta Albă – Midia, Năvodari, pe agenda şedinţei de guvern

04 01. 2023
canal_97748600

Executivul urmează să mai discute un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 832/2022 privind stabilirea atribuţiilor, organizarea şi funcţionarea Cancelariei prim-ministrului, scrie Agerpres.

Un alt proiect de hotărâre care urmează să fie analizat vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea sediului administrativ al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din strada Batiştei, nr. 25, Bucureşti.

De asemenea, Cabinetul Ciucă va stabili modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele şi/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi unele măsuri de punere în aplicare a acesteia.

Pe agenda Guvernului se mai află un memorandum referitor la aprobarea componentei instituţionale a României în Comitetul de Monitorizare aferent Programului Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova şi o analiză privind proiectul de hotărâre pentru actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut de personalul militar, respectiv poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare.

În cadrul şedinţei Executivului va fi prezentată şi o informare privind elaborarea studiului comparativ referitor la practicile şi instrumentele tehnice utilizate de către alte state pentru accesibilizarea proceselor electorale pentru persoanele cu dizabilităţi.