Modernizarea DN 18 sub semnul întrebarării.Consiliul Judeţean vrea alt constructor

Economica.net
12 10. 2013
catalin_nechifor_35574400

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, sâmbătă, că va propune conducerii CNANDR rezilierea contractului cu firma Shapir Structures din Israel care execută lucrările de modernizare a DN 18, în judeţul Suceava, arătând că aceasta a executat doar 5 la sută din lucrări.

Nechifor a declarat, sâmbătă, la inaugurarea lucrărilor de modernizare a DN 29 Botoşani-Suceava, că aceeaşi asociere care execută lucrările de modernizare a DN 29, UMB Spedition şi Tehnostrade, firme controlate de Dorin Umbrărescu, au finalizat deja lucrările pe tronsonul de 62 de kilometri din DN 18, în timp ce pe acelaşi drum firma care a câştigat licitaţia pentru tronsonul din judeţul Suceava, Shapir Structures din Israel, a executat doar cinci la sută din lucrare.

El a precizat că această firmă doar a plombat gropile existente în asfalt şi că o soluţie ar fi ca CNANDR să rezilieze contractul cu firma de construcţii care a întârziat nepermis de mult execuţia lucrărilor.

Nechifor a declarat, ulterior, că o decizie în ceea ce priveşte continuarea lucrărilor cu firma israeliană poate fi luată în calcul după această iarnă.

Lucrările de modernizare la tronsonul Iacobeni-Moisei, de 89 de kilometri, au început în data de 1 septembrie 2011, iar acestea aveau ca termen de finalizare data de 31 august 2013. Contractul cu Shapir Structures este în valoare de 81 de milioane de euro, finanţarea fiind asigurată prin BEI.