Modernizarea stației electrice Domnești, importantă pentru alimentarea Capitalei, a ajuns la 95%, în iunie e gata
Investiția implică retehnologizarea stației la toate nivelele de tensiune, în vederea aducerii acesteia la un grad de siguranță și fiabilitate corespunzător importanței zonei deservite.
Membrii Directoratului Companiei și membri ai Consiliului de Supraveghere au vizitat șantierul Stației Electrice de Transformare 400/110/20 kV, unde se execută ultimele lucrări dintr-un proces de retehnologizare care a durat aproximativ 3 ani.
„Lucrările de retehnologizare a Stației Domnești au avut de un grad ridicat de complexitate, în special pentru că în același timp a fost necesară asigurarea și continuității în alimentare a consumatorilor și a siguranței în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național. Este foarte important de menționat că nivelul tehnologic la care este adusă stația este unul avansat, fiind implementată tehnologia GIS (Gas-Insulated Switchgear) atât pentru stația de 400 kV, cât și pentru stația de 110 kV.
Ultima stație din Buccurești care este modernizată
Stația Domnești va fi una dintre cele mai moderne stații din rețeaua electrică de transport din România. În ultimul an, deși a fost o perioadă dificilă în contextul pandemiei, am reușit să aducem la stadiul final această investiție extrem de importantă pentru Sistemul Electroenergetic Național. Bucureștiul are nevoie de siguranță în alimentarea cu energie electrică și numai investițiile consistente în infrastructura energetică de transport pot garanta realizarea acestui lucru. Managementul Companiei își menține angajamentul pentru investiții, pentru a garanta efectuarea unui serviciu public la standarde ridicate de performanță“, a spus Cătălin Nițu, Președintele Directoratului Transelectrica.
Obiectivul de investiții face parte din amplul proces derulat de Transelectrica pentru consolidarea infrastructurii de transport al energiei electrice din zona Bucureștiului, în contextul în care județul Ilfov împreună cu Municipiul București reprezintă cea mai concentrată zonă de consum de energie electrică din țară, respectiv circa 15% din totalul consumului la nivel național.
Stația Electrică de Transformare 400/110/20kV Domnești este unul dintre nodurile importante ale Sistemului Energetic Național (SEN) în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică a Capitalei, alături de Stația Electrică 400/220/110/10 kV București Sud și de Stația Electrică 220/110/10 kV Fundeni.
Stația reprezintă atât unul dintre punctele de injecție în rețeaua de distribuție a Municipiului București, cât și un nod de tranzit al puterii între zonele Oltenia, Muntenia și Transilvania Sud.
Stația de 110 kV Domnești a fost pusă în funcțiune în anul 1980, iar Stația de 400 kV a fost pusă în funcțiune în 1982.
Dintre cele trei stații din zona Capitalei, Stația Electrică 400/110/20kV Domnești este ultima care trece prin procesul de modernizare, fiind precedată de retehnologizarea Stației Electrice 400/220/110/10 kV București Sud (2006-2009; 2014-2015) și de modernizarea Stației Electrice 220/110/10 kV Fundeni (2006-2007).