Modificări fiscale majore pentru persoanele fizice care obţin venituri din chirii – EY

Persoanele fizice care realizează venituri din chirii din imobile aflate în proprietate personală nu vor mai avea opţiunea de a raporta aceste venituri în categoria celor din activităţi independente în sistem real astfel că, indiferent de numărul contractelor de închiriere, aceşti contribuabili nu îşi vor mai putea deduce eventuale cheltuieli pentru stabilirea veniturilor impozabile, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă EY.
AGERPRES - joi, 28 dec. 2023, 11:23
Modificări fiscale majore pentru persoanele fizice care obţin venituri din chirii - EY

„În căutarea celor mai bune modalităţi prin care pot să-şi multiplice economiile, tot mai mulţi români se gândesc la investiţii prin achiziţionarea de proprietăţi imobiliare, cu scopul de a le închiria ulterior pentru a obţine un venit stabil şi previzibil. Această opţiune este percepută drept foarte sigură şi chiar poate fi profitabilă pe termen lung. Există şi cazuri în care investitorii apelează la împrumuturi şi credite, ratele bancare fiind plătite tocmai din veniturile generate de închiriere, urmând ca după stingerea datoriei investitorii să devină proprietari”, arată EY, conform Agerpres.

În context, consultanţii susţin că trebuie ţinut cont de faptul că pentru aceste venituri, persoanele fizice care deţin imobilele date spre închiriere datorează impozite care trebuie declarate şi plătite la ANAF în fiecare an. Autorităţile fiscale au adus recent modificări majore privind taxarea veniturilor din chirii. Aceste schimbări sunt incluse în Ordonanţa de urgenţă 115, publicată în data de 15 decembrie 2023, intens mediatizată prin prisma unor schimbări fiscale importante pregătite de Guvern, prin care să asigure reducerea deficitului bugetar.

Potrivit acestor modificări, persoanele fizice care realizează venituri din chirii din imobile aflate în proprietate personală nu vor mai avea opţiunea de a raporta aceste venituri în categoria celor din activităţi independente în sistem real. Mai exact, indiferent de numărul contractelor de închiriere pe care le au în derulare, persoanele fizice nu îşi vor mai putea deduce eventuale cheltuieli pentru stabilirea veniturilor impozabile din chirii.

Conform sursei citate, veniturile din chirii aferente anului 2024 ar urma să fie taxate cu 10%, după deducerea unei cote forfetare de cheltuieli de 20%, fără a fi necesară justificarea acestor cheltuieli prin documente. Practic, nivelul de impozitare este de 8%, aplicat la totalul veniturilor încasate anual de către proprietar. În cazul veniturilor din chirii plătite de entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, impozitul ar urma să fie reţinut de către plătitor.

Potrivit regulilor anterioare, dar în vigoare pentru anul 2023, persoanele fizice care obţineau venituri din chirii, taxate cu 10%, puteau opta pentru deducerea unor cheltuieli la stabilirea impozitului, pe baza datelor din contabilitate, după ce completau un registru fiscal. Mai mult, persoanele fizice care realizau venituri din chirii din derularea a peste cinci contracte de închiriere le încadrau fiscal în categoria veniturilor din activităţi independente, cu obligaţia de a ţine o contabilitate şi de a întocmi registre fiscale, şi aveau posibilitatea de a deduce anumite cheltuieli pentru stabilirea impozitului datorat. Autorităţile au eliminat aceste reguli pentru veniturile din chirii obţinute începând cu anul 2024.

Autorii amintesc că impozitul pe veniturile din chirii trebuie plătit de către contribuabili la ANAF până pe 25 mai a anului următor celui în care veniturile au fost obţinute, conform regulilor actuale. Aceste venituri se raportează prin intermediul declaraţiei unice. În plus, contribuabilii au obligaţia înregistrării contractelor de închiriere la ANAF, în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului sau apariţiei unei modificări contractuale, cum ar fi modificarea preţului de închiriere sau a duratei de închiriere.

Pentru veniturile realizate din închirierea în scop turistic a camerelor din locuinţe în proprietate personală şi venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, legislaţia fiscală prevede reguli specifice de taxare.

De asemenea, este amintit şi faptul că autorităţile au introdus, prin Legea 296/2023, un impozit suplimentar, aplicabil de la 1 ianuarie 2024, pentru persoanele care deţin clădiri rezidenţiale situate în România, de peste 2.500.000 lei. Impozitul datorat va fi de 0,3% şi va fi aplicat asupra diferenţei dintre valoarea impozabilă comunicată de către autorităţi prin decizie de impunere şi plafonul de 2.500.000 lei. Impozitul se va declara şi plăti până pe data de 30 aprilie a anului pentru care se datorează.

Având în vedere impactul major al acestor modificări asupra contribuabililor care deţin proprietăţi imobiliare şi obţin venituri din chirii, se recomandă ca persoanele fizice să aibă în vedere modificările legislative şi să evalueze impactul acestor schimbări asupra propriilor investiţii, subliniază EY.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...