Un fost simbol al litoralului comunist se redeschide în vară. Mohammad Murad a investit 40 de milioane euro în Amfiteatru-Panoramic-Belvedere
Complexul hotelier all inclusive din sudul litoralului va fi redeschis la Olimp și va include hotelurile Amfiteatru, Panoramic, Belvedere, dar şi hotelurile Majestic și Craiova, ultimul fiind achiziționat recent de Murad de la frații Micula cu 1,6 milioane de euro.
Hotelul Craiova are acum două stele, iar cele două corpuri de clădire însumează 163 de camere sunt amplasate la doar 75 de metri distanță de plajă. Murad a achiziționat hotelul aflat în vecinătatea compelxului Amfiteatru-Panoramic-Belvedere de la fraţii Micula, iar în vecinătatea complexului se află și hotelul Majestic, achiziționat de Murad la începutul anului 2000.
Toate acestea se vor uni într-un resort care urmează să fie cel mai mare din sudul litoralului, pe un teren de 85.000 de metri pătrați.
Potrivit oficialilor companiei, aceasta speră să deschidă complexul în vară şi să primească primii turişti după redeschidere, dar există riscul ca unul dintre hoteluri să nu fie gata la termen.
Mohammad Murad deține aproape 4.000 de locuri de cazare pe litoral, în mai multe hoteluri din Năvodari, Mamaia, Jupiter, Olimp și Neptun.
În paralel, omul de afaceri a preluat și hotelul Lido din București, dar și hotelul Prahova din Neptun, tot de la frații Micula. De altfel, omul de afaceri mai deţine încă trei hoteluri în București, care funcționează sub brandul Phoenicia.
Dde asemenea, Murad deține și lanțul de restaurante Spring Time și fabrica de conserve Mandy, iar antreprenorul a construit în ultimii zece ani circa 2.000 de locuințe în blocuri și vile în București și Constanța.