Moise, PATRES: Statul român supraimpozitează exact producătorii de energie, de care are cea mai mare nevoie

Statul român supraimpozitează, prin Legea 259 privind plafonarea şi compensarea facturilor, exact producătorii de energie, de care are cea mai mare nevoie pentru reducerea preţurilor, a afirmat, vineri, Martin Moise, prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România - PATRES.
AGERPRES - vin, 17 dec. 2021, 13:05
Moise, PATRES: Statul român supraimpozitează exact producătorii de energie, de care are cea mai mare nevoie

„Ar trebui să vedem o revenire (a preţurilor – n.r.) din aprilie-mai, dar ce facem dacă nu o vedem, pentru că o parte dintre producători nu vor mai fi în piaţă din cauza măsurilor luate pentru această iarnă. Suntem într-un moment în care avem nevoie de un restart al investiţiilor care se va amâna şi atunci intrăm într-un cerc vicios. Problema fundamentală pe care o are toată Europa în momentul de faţă este lipsa capacităţilor de producţie şi cea mai mare greşeală pe care poţi să o faci ca stat român în acest moment este să dai în cap producătorilor”, a precizat Moise.

Cei mici vor dispărea din piaţă, iar cei mari îşi vor reduce marginal producţia, estimează el.

„Uite cum dintr-o măsură administrativă prin care tu vrei să penalizezi un profit nejustificat, îl aduci tocmai pe producător, de care tu depinzi cel mai tare în acest moment, în stare de insolvenţă. Avem o problemă de capacitate în toată Europa, în România este extraordinar de gravă această lipsă de capacităţi de producţie şi ar trebui să stimulăm investiţiile în capacităţi de producţie cât mai urgent se poate. Iar noi, acum, prin nişte reglementări prin care vrem să penalizăm nişte băieţi deştepţi, îi penalizăm tocmai pe cei care produc. Noi omorâm vaca, cea care trebuie să dea lapte, iar aceasta nu este de loc în regulă”, a continuat reprezentantul PATRES.

El a arătat că impozitul pentru preţul de peste 450 de lei pe MWh nu se aplică doar pentru energia produsă, ci şi pentru cea cumpărată. Pe bursă în acest moment sunt preţuri de peste 1.000 de lei, iar producătorii de energie regenerabilă au nevoie să cumpere un surplus din piaţă pentru a-şi echilibra producţia.

Reprezentanţii PATRES au dat exemplu o firmă din cadrul organizaţiei, care avea contract de achiziţie de energie pentru tot anul viitor la preţul de 200 de lei pe MWh de la un producător de stat. Acesta din urmă a preferat să rezilieze contractul, să plătească penalităţi şi să vândă energia mai scump pe bursă, iar producătorul din surse regenerabile se pregăteşte de insolvenţă.

„România este importator net şi spunem că ne dorim să construim mii de MW. Cine va face asta? Acel producător care stă să intre în insolvenţă? Poate mai voia să se extindă, să mai facă un parc, poate are prieteni la el în ţară care şi ei ar fi vrut să vină să investească şi o să le spună tuturor: Uite ce m-a făcut statul român, să nu mai mergeţi în ţara aia, nu aveţi ce căuta acolo, mergeţi în Bulgaria sau în Polonia, că acolo lucrurile sunt mai normale”, a mai spus Moise.

Te-ar mai putea interesa și
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat în Marea Roşie, precizând că sunt în curs de desfăşurare......
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.