MOL a deschis o benzinărie la Baia Mare

Grupul ungar de petrol şi gaze MOL a extins reţeaua de benzinării din România la 134 de unităţi, în urma unei investiţii de aproape 1 milion de euro în Baia Mare, se arată într-un comunicat al companiei.
Economica.net - mar, 11 dec. 2012, 10:53
MOL a deschis o benzinărie la Baia Mare

Grupul are operaţiuni în peste 40 de ţări şi peste 1.700 de benzinării în 11 state din Europa Centrală şi de Sud-Est.

MOL controlează cinci rafinării şi două unităţi petrochimice în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia.

În România grupul a avut în primele nouă luni vânzări de carburanţi mai mari cu 4%, la 347.000 de tone.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de la Guvern – Ce spune Ministrul Finanțelor despre suspendarea fondurilor europene pentru România
Anunţ de la Guvern – Ce spune Ministrul Finanțelor despre suspendarea fondurilor europene pentru România
O eventuală suspendare a fondurilor europene în orice stat membru este o procedură foarte lungă şi cu siguranţă România nu va ajunge într-o asemenea situaţie, a afirmat joi ministrul......
Iulius a investit 40 de milioane de euro în extinderea mallului din Suceava
Iulius a investit 40 de milioane de euro în extinderea mallului din Suceava
Companiile Iulius și Atterbury Europe au finalizat extinderea Iulius Mall Suceava, în urma unor investiții de 40 de milioane ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat 867,7 milioane lei de la bănci – date 15 mai 2025
Ministerul Finanţelor a împrumutat 867,7 milioane lei de la bănci – date 15 mai 2025
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 867,7 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie ...
Autostrada Moldovei A7: CNAIR a avizat azi studiul de fezabilitate pentru ultimul tronson, dintre Suceava și Siret
Autostrada Moldovei A7: CNAIR a avizat azi studiul de fezabilitate pentru ultimul tronson, dintre Suceava și Siret
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avizat astăzi Studiul de Fezabilitate pentru ultimul ...