MOL investeşte 1,2 miliarde euro într-un complex chimic în Ungaria
„Contractele EPC se referă la întreaga componentă tehnică a Proiectului Poliol, cu excepţia anumitor elemente ce ţin în principal de managementul proiectului, integrarea obiectivului şi costurile aferente infrastructurii, precum şi punerea în funcţiune a instalaţiilor”, a informat miercuri MOL.
Noul complex chimic va dispune de o capacitate de producţie de polieteri polioli de 200 kt pe an, mai mare decât se preconizase iniţial, şi va putea produce o gamă mai vastă de produse finite decât cea prevăzută în momentul anunţării noii strategii MOL pe termen lung.
Proiectul include şi o unitate de producţie de propilen glicol care va permite maximizarea flexibilităţii operaţionale şi comerciale.
„În total, cheltuielile de capital ale Proiectului Poliol se ridică la 1,2 miliarde euro, valoare ce include şi costurile suportate până acum”, spun reprezentaţii MOL, potrivit news.ro.
Noul complex de prelucrare va fi construit în Tiszaújváros, Ungaria, şi urmează să fie operaţional începând cu a doua jumătate a anului 2021. Lucrările pentru fundaţie şi activităţile de construcţie de bază vor demara în trimestrul IV al acestui an.