MOL raportează că a înregistrat un profit operațional de 976 de milioane de dolari, în condițiile unei mediu de business dificil
Taxele guvernamentale rămân la un nivel semnificativ în totalul rezultatelor și reprezintă jumătate din Clean CCS EBITDA în primele trei trimestre ale anului 2023, incluzând o nouă taxă pe CO2 introdusă în Ungaria retroactiv de la 1 ianuarie 2023. Segmentele Downstream și Upstream au rămas sub presiune din cauza condițiilor de piață, atenuate de rezultatele solide obținute de segmentul Consumer Services. Ca urmare, în perioada cuprinsă între T1 și T3 2023, Clean CCS EBITDA a ajuns la 2,1 miliarde de dolari, ceea ce a permis MOL să își majoreze estimarea Clean CCS EBITDA pentru întregul an 2023 la aproximativ 2,8 miliarde de dolari, de la ținta anterioară de 2,5 miliarde de dolari.
Taxele excepționale din întreaga regiune ECE au continuat să afecteze puternic rezultatele grupului, reprezentând jumătate din Clean CCS EBITDA în primele trei trimestre din 2023 sau 1,061 de miliarde de dolari de la începutul anului 2023 până la sfârșitul T3 2023
„Sunt mândru că am reușit să menținem performanțe bune în ciuda mediului de reglementare dificil și a presiunilor de pe piață. În acest trimestru am reușit să atenuăm impactul condițiilor externe negative prin îmbunătățirea marjelor din sectorul de rafinare și datorită cererii robuste pentru produsele noastre de combustibil. În acest context, suntem în poziția de a majora previziunile noastre referitoare la rezultatul EBITDA, deoarece rămânem optimiști că modelul nostru de afaceri integrat și rezilient în context de criză, alături de operațiunile eficiente, vor contrabalansa condițiile volatile de pe piață și de reglementare. De asemenea, ne angajăm să ne continuăm procesul de transformare și să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor în ceea ce privește rolul nostru în securitatea aprovizionării în regiunea Europei Centrale și de Est”, a declarat Zsolt Hernádi (foto), CEO și Chairman al MOL.
În segmentul Upstream, rezultatul EBITDA a crescut cu 97% în T3 comparativ cu trimestrul anterior, ajungând la 195 de milioane de dolari, în contextul în care valoarea taxei excepționale a fost mai mică, pentru că în T2 a fost înregistrată o contribuție de 122 de milioane de dolari. În plus, este stabilit că valoarea redevențelor percepute de guvernul ungar se va diminua de la 1 septembrie 2023, ceea ce ar urma să genereze un impact pozitiv asupra rezultatelor din T4 și pe termen mai lung. Producția de hidrocarburi a scăzut ușor în T3 în contextul evenimentelor temporare, ajungând la o medie de 90,01 mboepd în primele trei trimestre, menținând ținta de producție de la nivelul întregului an 2023 la 90 mboepd.
În segmentul Downstream, profitul operațional Clean CCS EBITDA a înregistrat o revenire comparativ cu trimestrul anterior, datorită marjelor de rafinare și impactului generat de taxele excepționale mai mici, care au ajuns la 469 de milioane de doalri în T3. Chiar și în acest context, rezultatul reprezintă o scădere cu 37% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ca urmare a marjelor de rafinare mai mari, diferenței dintre marjele Brent-Ural și contribuției negative generată din petrochimie. Taxele excepționale din țările din Europa Centrală și de Est au continuat să afecteze profitabilitatea acestui segment în al treilea trimestru din 2023, prin taxa nou introdusă pentru CO2 în Ungaria, în timp ce contextul de pe piața de petrochimie a rămas nefavorabil și a continuat să afecteze negativ CCS EBITDA.
Segmentul Consumer Services a generat rezultate încurajatoare, în contextul în care EBITDA a crescut la 250 de milioane de dolari în T3, înregistrând o creștere de 107% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Alături de relaxarea reglementărilor privind plafonarea prețurilor și marjele combustibililor, rezultatul a fost susținut preponderent de efectele anorganice determinate de extinderea rețelei MOL în Polonia și Slovenia, care a adăugat aproape 400 de milioane de litri la volumele vândute în al treilea trimestru în 2023. De asemenea, rezultatul a fost susținut de cererea mare din partea consumatorilor, de extinderea în continuare a contribuției non-fuel, precum și de succesul programului nostru de loialitate MOL Move, care a atins peste 1 milion de abonați în Ungaria și peste 700.000 în Polonia.