MOL se gândeşte să se alăture proiectului SEEP

Grupul petrolier ungar MOL analizează posibilitatea alăturării la proiectul gazoductului Southeast Europe Pipeline (SEEP), condus de gigantul britanic BP, informează un articol publicat luni în cotidianul ungar Nepszabadsag, preluat de Reuters.
Economica.net - lun, 14 mai 2012, 15:36
MOL se gândeşte să se alăture proiectului SEEP

Potrivit acestei publicaţii, care îl citează pe Toby Odone, purtător de cuvânt la BP, grupul ungar MOL împreună cu FGSZ, operatorul reţelei de gazoducte din Ungaria, examinează modalităţile prin care gazul natural ar putea fi transportat spre statele din Europa Centrală şi de Sud-EST prin utilizarea actualelor conducte.

Toby Odone a declarat că Ungaria va avea un ‘rol important’ în proiectul SEEP, adăugând că o serie de grupri comune de lucru analizează posibilităţile referitoare la secţiunea din Ungaria a proiectului.

SEEP ar urma să transporte anual aproximativ 10 miliarde metri cubi de gaze naturale de la zăcământul Shah Deniz din Azerbaidjan până în Europa de Sud-Est, utilizând însă actuala infrastructură, completată de o serie de noi conducte. Proiectul SEEP este considerat de experţi drept una dintre cele mai viabile alternative la proiectul Nabucco.

Anterior, preşedintele grupului MOL, Zsolt Hernadi, a declarat că grupul ungar este gata să-şi vândă participaţia pe care o deţine la consorţiul Nabucco Gas Pipeline International GmbH dacă va fi nevoie deoarece are îngrijorări serioase cu privire la anumite elemente ale proiectului.

MOL Plc este o companie multinaţională integrată şi independentă, activând în domeniul petrolului şi gazelor, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Grupul MOL derulează operaţiuni în EMEA şi statele membre CIS, având peste 34.000 de angajaţi în întreaga lume. MOL deţine cinci rafinării de mare complexitate în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia. În România MOL deţine 126 de bezinării.

 

Te-ar mai putea interesa și
S-a scris legea pentru programul de subvenții pentru prosumatorii de bloc, Urban Up. Bani de la stat pentru panouri fotovoltaice cu baterii de stocare
S-a scris legea pentru programul de subvenții pentru prosumatorii de bloc, Urban Up. Bani de la stat pentru panouri fotovoltaice ...
Ministerul Energiei a pus vineri în dezbatere publică draftul de ordonanță de urgență pentru implementarea proiectului Urban Up, de finanțare a instalării de panouri fotovoltaice și......
Mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore a fost deschis publicului
Mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore a fost deschis publicului
Oamenii vor putea merge duminică să viziteze mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, a doua zi după ...
Ce poți face dacă Facebook, TikTok sau Instagram îți suspendă contul – sfaturi oficiale
Ce poți face dacă Facebook, TikTok sau Instagram îți suspendă contul – sfaturi oficiale
ANCOM vine cu o serie de recomandări oficiale pentru utilizatorii din România care se confruntă cu blocarea sau restricționarea ...
Paul Anghel, ANPC: Evitați achiziția de carne tocată din locuri neautorizate
Paul Anghel, ANPC: Evitați achiziția de carne tocată din locuri neautorizate
Paul Anghel, director general la Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă Autoritatea Nationala pentru Protectia ...