MOL: Vom face staţii de încărcare în România
‘Vedem o tendinţă de creştere în zona maşinilor electrice. Ca tehnologie, a devenit deja rezonabilă (ca preţ – n.r.). Va fi o alegere logică, în special în oraşe. Până acum era scump să cumperi şi să întreţii o astfel de maşină. În trei ani va fi şi mai rezonabilă, iar în 10 ani va fi o alegere naturală pentru consumatori’, a susţinut vicepreşedintele grupului.
El a adăugat că MOL va implementa şi în benzinăriile din România staţii de încărcare a vehiculelor electrice, însă nu a putut preciza când se va întâmpla acest lucru. În acest moment, compania deţine astfel de puncte de încărcare în Ungaria şi Cehia.
‘Dacă există o nevoie de acest gen pe piaţă, ne vom uita la orice oportunitate în acest sens. Vor fi cu siguranţă staţii de încărcare în benzinăriile MOL din România. Nu putem da mai multe informaţii acum, dar cu siguranţă aceasta este direcţia. Dorim să avem soluţii adaptate la specificul pieţei locale. Acum suntem în proces de acumulare şi analiză a datelor, există mai multe feluri de baterii şi încărcătoare. Dacă vrei să susţii toate cererile, este scump. Întrebarea este dacă vrem să facem pentru toată lumea sau în funcţie de nevoi. Facem o analiză de piaţă, pentru ca este o idee bună, însă trebuie să vedem ce vor cu exactitate clienţii’, a mai spus oficialul MOL.
La rândul său, Camelia Ene, country manager pentru România al MOL, a afirmat că există şi posibilitatea de a încheia parteneriate cu producătorii români de maşini. ‘Cred că orice posibilitate este pe masă în acest moment. Facem analize interne şi, când luăm o decizie, o vom anunţa’, a mai spus Ene.
Zsolt Pethõ a adăugat că totul depinde şi de modul cum guvernele vor susţine sectorul vehiculelor electrice, nu doar la nivel declarativ, ci şi financiar, prin subvenţii.
Întrebat ce ar trebui să se dezvolte mai întâi, maşinile electrice sau reţeaua de încărcare, el a răspuns: ‘Nu vor fi încărcătoare fără maşini electrice, dar nici nu va fi o penetrare a maşinilor fără încărcătoare. Nu este o problemă uşoară. Sunt discuţii şi în Europa cum să dezvolţi o reţea de încărcare şi cum să managerieze administraţia această situaţie’.
Totodată, oficialul MOL a fost întrebat cum va fi afectat grupul pe care îl reprezintă dacă, pe termen lung, nu va mai exista Uniunea Europeană. ‘Companiile trebuie să se ajusteze la mediul extern. Nu este o ameninţare, ci ceva la care trebuie să ne ajustăm’, a susţinut Zsolt Pethõ.
De asemenea, Camelia Ene a mai spus că, în România, investiţiile de anul viitor vor fi similare cu cele din acest an, respectiv un nivel de 10-15 milioane de euro, pentru dezvoltarea reţelei existente. ‘Vom păstra un ritm de investiţii asemănător cu cel din ultimul an, respectiv 10-15 milioane de euro. Vom continua investiţiile în noi benzinării, dar nu excludem nici posibilitatea unei creşteri prin achiziţii’, a subliniat ea.
Compania deţine în România un lanţ de 206 benzinării.
Pentru următorii cinci ani, vicepreşedintele MOL a arătat că anticipează o creştere a consumului de carburanţi în regiune, inclusiv în România, trend care nu era vizibil în anii trecuţi.
‘Totodată, numărul de maşini per capita este mai mic decât în Europa de Vest, deci sunt câteva lucruri care ne arată că va fi o creştere a cererii de carburanţi. Nivelul barilului de petrol de 40-60 de dolari pe care îl estimăm este ideal pentru companii integrate, precum MOL, care sunt interesate atât de upstream, cât şi de downstream. Deci în următorii cinci ani nu ar trebui să avem probleme cu profitabilitate’, a susţinut Pethõ.
Grupul MOL este o companie internaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 ţări, din care peste 200 în România.