Moldoveanca de pe Costa Concordia recunoaşte că era îndrăgostită de căpitan
„Da, este adevărat, eram acolo la invitaţia comandantului. Da, este adevărat, am trăit momente dramatice în acea noapte blestemată. Şi da, sunt îndrăgostită de comandantul Francesco Schettino”, a declarat Domnica Cemortan, în vârstă de 25 de ani, care are dublă cetăţenie, moldoveană şi română.
Tânăra a recunoscut sentimentele în faţa anchetatorilor italieni, care au audiat-o în legătură cu locul unde se afla comandantul în momentul în care vasul de croazieră Costa Concordia a lovit stâncile şi s-a scufundat parţial în largul Insulei Giglio (Marea Tireniană), pe 13 ianuarie.
Comandantul Francesco Schettino este căsătorit, are o fiică, iar în acest moment se află în arest la domiciliu, pentru naufragiul soldat cu 17 morţi şi 15 dispăruţi.
Tânăra Domnica Cemortan i-a luat apărarea de la început comandantului navei, italianul Francesco Schettino, criticat dur pentru că se abătuse de la traseu şi pentru că abandonase nava înainte de evacuarea tuturor pasagerilor. „Comandantul este unul dintre cei mai buni ai companiei Costa Crociere. Într-o astfel de situaţie, este mai bine să compătimim o astfel de persoană decât să o acuzăm. Cum poate fi acuzat de incompetenţă când a salvat nu doar nava, ci şi peste 4.000 de persoane?”, a spus ea.
După ce nava Costa Concordia a lovit stâncile pentru că naviga prea aproape de Insula Giglio, comandantul a decis să aducă vasul la doar câteva zeci de metri de ţărm, evitând astfel scufundarea totală a acestuia.
Unii martori susţin că tânăra dansatoare era pe punte alături de comandantul Francesco Schettino în momentul în care nava trecerea prin dreptul Insulei Giglio; conform presei, căpitanul a ales traseul cât mai aproape de insulă pentru că de acolo provenea şeful ospătarilor, iar comandantul a vrut să îi facă pe plac acestuia.
Într-un interviu acordat PRO TV Chişinău imediat după accident, Domnica Cemortan a declarat că a împlinit de curând 25 de ani şi fusese angajată pe vasul de croazieră, dar contractul îi expirase, astfel că acum se afla în vacanţă şi îşi sărbătorea aniversarea cu colegii.