Moment delicat pentru re-startul hidrocentralei gigantice Tarnița? În Europa s-au dărâmat peste 300 de baraje doar anul trecut

Proaspătul ministrul al Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că vrea să revigoreze proiectul vechi de jumătate de secol al hidrocentralei de acumulare cu pompaj Tarnița-Lăpuștești, o centrală mare, de 1.000 MW în sistem turbină-pompă, gândită în timpul perioadei comuniste, destinate să echilibreze sistemul energetic național care ar fi urmat să beneficieze de aportul a cinci reactoare nucleare la Cernavodă. Burduja spune că a sosit vremea ca acest proiect să se facă, în contextul în care acum sistemul trebuie echilibrat pentru că există energie din surse regenerabile.

“Ne-am asumat un program ambiţios de sprijinire a investiţiilor în infrastructura energetică a României şi, probabil, cel mai important proiect pe care România avea datoria să îl facă de acum 40 de ani sau mai bine de atât este Tarniţa Lăpuşteşti. Este vorba de o hidrocentrală cu acumulare prin pompaj care rezolvă mai multe probleme, în principal – nevoia de echilibrare a sistemului energetic. Pe înţelesul tuturor: avem două lacuri la Tarniţa şi Lăpuşteşti, unul plasat mai sus decât celălalt. Atunci când avem nevoie de producţie în sistem, apa din lacul de sus trece prin turbine şi produce energie electrică. Atunci când avem excedent de producţie, activăm pompele din lacul de jos şi, practic, urcăm apa în lacul de sus şi astfel reîntregim potenţialul acestei hidrocentrale”, a declarat recent Burduja.

Proiectul care fusese abandonat – ba chiar desființată și compania care urma să atragă investitorii, Hidro Tarnița – ar urma să beneficieze de un nou studiu de fezabilitate, actualizat, de contractarea căruia se ocupă SAPE. „Exact genul de proiect pe care România trebuie să-l facă”, a spus ministrul care a reiterat și costul – circa un miliard de euro, în varianta de 1.000 MW.

Anul trecut însă, potrivit Dam Removal Europe, o coaliție a organizațiilor de mediu, au fost dărâmate nu mai puțin de 325 de baraje în toată Europa, fenomen în creștere accentuală: în 2021 fuseseră înlăturate 239 de baraje, iar în 2020 doar 101. Spania este, de departe, țara care renunță cel mai mult la aceste construcții – 133 de baraje înlăturate anul trecut, urmată de Suedia (69) și Franța (45). Situația de ansamblu o vedeți în graficul de mai jos:

De ce se dărâmă baraje

Iată ce spune organizația: “Legea privind restaurarea siturilor naturale (The Nature Restoration Law) propusă de Comisia Europeană în iunie 2022, și în prezent în curs de negociere în cadrul Comisiei, Parlamentul European și în Consiliu, a prezentat noi obligații și obiective pentru restabilirea sănătății ecosistemelor de apă dulce din Europa. Acestea ar fi complementare obligațiilor din cadrul Directivei-cadru privind apa și a obligațiilor impuse de Directiva privind natura.

De o importanță deosebită este articolul 7 din legea propusă, care se referă în mod explicit la eliminarea barierelor de pe râuri ca mijloc de a „contribui la conectivitatea naturală longitudinală și laterală a râurilor și la obiectivul UE de a avea 25.000 de km de râuri cu curgere liberă” și pentru a „… contribui la restaurarea zonelor riverane și a câmpiilor inundabile”, elemente-cheie ale Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030.

În plus față de aceste noi obiective, pentru care fiecare stat membru trebuie să vină cu un plan național de restaurare, Comisia Europeană a publicat un ghid-document privind eliminarea barajelor în decembrie 2021 pentru a ajuta statele membre să identifice și să stabilească prioritățile pentru barajele care trebuie eliminate și să caute surse de finanțare”.

Totuși, 71% din barajele îndepărtate de pe râuri aveau înălțimi mai mici de 2 metri, 25% erau înalte de cel mult 5 metri și doar 4% dintre ele erau mai înalte de cinci metri. Dar cel puțin 10 baraje hidroenergetice au fost desființate în Anglia, Finlanda, Franța, Norvegia, Spania și Suedia. Organizația arată că  15% din totalul barajelor existente în Europa sunt considerate învechite și, prin urmare, riscă să aibă deficiențe structurale.

Risc pentru proiect?

Deocamdată nu putem ști dacă și acest tip de proiect va fi vizat de viitoarea legislație europeană referitoare la restaurarea siturilor naturale – viitoarea hidrocentrală Tarnița va trebui să obțină un aviz de mediu conorm cu regulile europene. Din păcate însă, România are experiența tristă a blocării hidrocentralelor de pe Jiu, foarte aproape de finalizare, exact din cauze care țin de autorizații de mediu.

Centrale de acumulare cu pompaj sunt destule în Europa, mai ales în zonele alpine – capacitatea totală instalată totală pe continent este de circa 44.000 MW, adică un sfert din capacitatea totală din hidrocentrale în Europa, iar unele s-au terminat recent. Cea mai nouă de mari dimensiuni este Nant de Drance, din Elveția, care a costat 2,3 miliarde de dolari, şi care a devenit operaţională acum un an. Construcția centralei cu o capacitate de 900 MW a durat nu mai puțin de 14 ani, puteți citi AICI un text despre acest proiect.

Pe de altă parte, EASE, Asociația Europeană pentru Stocarea Energiei, a opinat anul trecut că UE va avea nevoie de 200 GW (200.000 MW) de stocare a energiei până la sfârșitul deceniului și de 600 GW până în 2050, pe fondul creșterii regenerabilelor, deci este posibil ca stocarea folosind apa să nu fie dezavuată în viitor pe fondul preocupărilor de mediu, poate chiar dimpotrivă.