Moment istoric: s-a emis prima factură pentru Golden Gate-ul peste Dunăre

Constructorul italian Astaldi a emis săptămâna aceasta prima factură pentru Podul suspendat de la Brăila, la care lucrează împreună cu proiectanţii japonezi de la IHI Infrastructure. Contractul de două miliarde de lei se află acum în etapa de proiectare iar prima sapă la Golden Gate-ul peste Dunăre este programată pentru ultimul trimestru al anului.
Anemona Andone - J, 26 iul. 2018, 18:56
Moment istoric: s-a emis prima factură pentru Golden Gate-ul peste Dunăre

Astaldi a transmis luni, 23 iulie, o factură de 15,35 milioane de lei pentru proiectarea şi construirea Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila. Este prima factură emisă de către asocierea care a câştigat cel mai mare contract de infrastructură rutieră după 1989.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) trebuie să mai deconteze facturi şi către Muzeul Brăilei „Carol I”, pentru servicii de cercetare arheologică a terenului afectat de construcţia podului, conform Registrului Operaţiunilor Generatoare de Obligaţii de Plată (ROGOP).

Ordinul de începere pentru faza de proiectare a Podului de la Brăila a fost emis în primul trimestru al anului. Conform contractului, proiectarea ar trebui să dureze 12 luni, după care să înceapă construcţia propriu – zisă, de 36 de luni. Astfel, lucrările de construcţie ar fi trebuit să înceapă în primul trimestru al anului viitor.

Reprezentanţii constructorului au anunţat săptămâna aceasta că vor începe mai devreme lucrările, chiar din ultimul trimestru al acestui an. „Chiar dacă ordinul de începere a execuţiei este la 2 martie 2019, noi am făcut pregătirile pentru ca, în prima parte a trimestrului IV, să începem efectiv primele lucrări în teren”, au spus reprezentanţii Asocierii IHI Infrastructure – Astaldi.

Contractul pentru construcţia Podului de la Brăila a fost semnat în ianuarie cu asocierea italo-niponă ASTALDI S.p.A. – IHI INFRASTRUCTURE SYSTEMS CO. LTD.

Cu o valoare de 1,99 miliarde de lei, fără TVA, acesta cuprinde 12 luni de proiectare, 36 luni de execuție şi o perioadă de garanție a lucrărilor de 120 luni.

Asocierea italo-niponă a fost declarată câștigătoarea contractului pentru proiectarea și execuția Podului suspendat peste Dunăre în urma licitaţiei la care a mai depus ofertă şi Asocierea China Communication Construction Company Ltd (China) – China Road and Bridge Corporation (China) – Eptisa Servicios de Ingenieria SL (Spania)– Euro Construct Trading ’98 SRL (Romania)– CCCC Second Harbour Engineering Co Ltd (China)- CCCC Highway Consults Co Ltd (China).

Pe lângă podul suspendat, contractul prevede construirea a două viaducte de câte 110 m lungime, un drum principal cu o lungime de 19,095 km și un drum de legătură cu DN22 (Smardan – Măcin), în lungime de 4,328 km.

După ce va fi construit, podul suspendat de la Brăila se va număra printre primele cinci poduri din Europa, ca deschidere centrală (1,12 kilometri).

Proiectul este cuprins în Master Planul General de Transport al României şi face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investiţii Teritoriale Integrate), finanţabile din POIM 2014 – 2020, Axa Prioritară 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient”.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului din România după ce s-a dezis de mama sa, care a mărturisit, în 2023,......
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, pensii private sau investiții pe Bursă. Ce spune despre Bitcoin și Republica Moldova
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, ...
Gabriel Avrămescu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care a preluat în ultimele luni ...