Monica Anisie: E clar că începem școala. Dacă vor apărea situații epidemiologice dificile, cursurile vor fi suspendate 14 zile

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, miercuri, în legătură cu scenariile privind începerea şcolii, că dacă situaţia epidemiologică va fi una foarte dificilă, atunci se stabileşte ca pentru 14 zile să fie suspendate cursurile şi să continue şcoala în sistem online, decizia fiind luată de unitatea de învăţământ, inspectoratul şcolar, direcţia de sănătate publică şi comitetul pentru situaţii de urgenţă, relatează Agerpres.
Economica.net - mie, 05 aug. 2020, 17:37
Monica Anisie: E clar că începem școala. Dacă vor apărea situații epidemiologice dificile, cursurile vor fi suspendate 14 zile

„Ceea ce este foarte clar la acest moment este că începem şcoala şi este foarte important pentru că ne dorim un învăţământ de calitate, dar, în acelaşi timp, ne dorim ca toţi elevii şi profesorii să fie în siguranţă la şcoală. Prin urmare, este important să luăm în calcul mai multe scenarii având în vedere şi situaţia epidemiologică din fiecare localitate. De fapt, vorbim despre scenariul 1, în care în localitate nu există un număr mare de îmbolnăviri; scenariul 2 în care există, dar putem să desfăşurăm activităţile în unităţi de învăţământ, iar dacă situaţia epidemiologică va fi una foarte dificilă, atunci se ia decizia ca pentru 14 zile să fie suspendate cursurile şi să continue şcoala în sistem online”, a spus Anisie la Antena 3.

Ea a adăugat că decizia este descentralizată la nivelul localităţii, fiind luată de unitatea de învăţământ, cu inspectoratul şcolar, direcţia de sănătate publică şi comitetul pentru situaţii de urgenţă.

„Unitatea de învăţământ ştie cel mai bine care este situaţia şi din punct de vedere al infrastructurii, dar şi din punct de vedere al îmbolnăvirilor. De aceea, s-a luat decizia descentralizării. Prin urmare, în cadrul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ se stabileşte care este scenariul, după care se va transmite către inspectoratele şcolare, care împreună cu direcţia de sănătate publică analizează situaţia şi din punct de vedere epidemiologic, dar şi din punct de vedere a ceea ce şcoala a decis în consiliul de administraţie. Şi împreună, în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, vor lua decizia suspendării cursurilor”, a mai declarat Anisie.

Ministrul a menţionat că au mai existat asemenea situaţii.

„De altfel, dacă ne amintim, am mai experimentat situaţii în care au fost suspendate cursurile fie din cauza viscolului, fie atunci când am avut gripa sezonieră. Dacă vă amintiţi, chiar înainte de suspendarea cursurilor în martie, am transmis presei zilnic câte unităţi de învăţământ sunt închise sau câte clase erau închise”, a mai spus Anisie.

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că noul an de învăţământ preuniversitar va începe pe 14 septembrie, iar majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală, urmând să existe trei scenarii privind modul de organizare a cursurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Lanţul de magazine Aurora, cu preţuri de la 1 leu, face angajări. Intră şi în Bulgaria unde recrutează manager de expansiune
Lanţul de magazine Aurora, cu preţuri de la 1 leu, face angajări. Intră şi în Bulgaria unde recrutează manager de ...
Retailerul Aurora din Ucraina, care vinde produse al căror preţ începe de la 1 leu, se extinde în România şi angajează lucrători comerciali, manageri de magazine şi specialişti expansiune.......
A început a treia rundă de negocieri directe de pace în Rusia și Ucraina, la Istanbul, sub președinția Turciei
A început a treia rundă de negocieri directe de pace în Rusia și Ucraina, la Istanbul, sub președinția Turciei
A treia rundă de convorbiri directe între delegaţiile ucraineană şi rusă, consacrate încetării conflictului militar ...
Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro
Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro
Piaţa imobiliară din Bulgaria este pregătită pentru o creştere semnificativă a preţurilor în 2025, urmată de un ...
Angajații TikTok din Berlin au intrat grevă împotriva planului de concedieri a aproape 40% din personal
Angajații TikTok din Berlin au intrat grevă împotriva planului de concedieri a aproape 40% din personal
Angajaţii reţelei de socializare chineze TikTok de la Berlin au intrat în grevă miercuri pentru a protesta faţă de ...