Monitorul preţurilor a intrat în faza probelor tehnice
„Acum se fac probele tehnice”, a declarat oficialul Asociaţiei. Într-o primă faza, Monitorul va funcţiona ca un proiect pilot exclusiv pentru Bucuresti, având în vedere ca majoritatea lanţurilor de retail au preţuri care diferă de la magazin la magazin. Informaţiile se vor actualiza săptămânal şi este posibil ca, în cazul lanţurilor mari, să fie afişate preţurile dintr-un număr reprezentativ de magazine pentru lanţul respectiv.
„Aproape toţi membrii AMRCR vor fi prezenţi în Monitor”, mai spune Căpăţână. Oficialii Asociaţiei susţin însă că acest proiect nu îi ajută foarte mult, mai ales ca presupune alocarea unor resurse umane şi logistice importante.” Acesta este un proiect opţional. Există şi retaileri care afişează preţurile pe site-ul propriu (Lidl n.red.). Pe noi nu ne ajută foarte mult. Presupune un aspect birocratic. Eforturile sunt mari”, a declarat şi Antoniu Radu, vicepreşedinte AMRCR.
Site-ul va compara financiar diverse coşuri-ţintă de consum din marile oraşe ale ţării, pe lanţuri de magazine, pentru ca cetăţeanul să fie informat în efectuarea deciziei de cumpărare.
Efectul unui astfel de proiect ar putea fi scăderea preţurilor ca urmare a creşterii concurenţei între magazine. În Grecia, a avut ca rezultat, după trei luni de la implementare, o scădere a prețurilor cu 7%.