Monitorul Social: 84% dintre gospodăriile din România sunt conectate la internet, în UE media este de 90%

Economica.net
09 04. 2020
internet_dream_meaning_29194200
Spre comparaţie, la nivelul Uniunii Europene, media gospodăriilor cu acces la internet este de 90%.

„Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, lansează un nou infografic despre accesul la internet al gospodăriilor din România, subiect important mai ales în legătură cu desfăşurarea online a activităţilor educative în contextul pandemiei de Coronavirus. Învăţământul online poate constitui o alternativă nu doar în perioadele de criză, ca cea pe care o traversăm, ci şi pentru comunităţile izolate. El ar presupune accesul la internet al cvasi-totalităţii elevilor. În România, doar 84% din gospodării sunt conectate la internet, conform datelor Eurostat. La nivelul Uniunii Europene, media gospodăriilor cu acces la internet este de 90%”, precizează sursa citată de Agerpres.

În statele vestice precum Suedia procentul se ridică la 96%, în Germania – 95%, în Spania – 91%, iar în regiune Bulgaria
are un procent de 75% din gospodării cu acces la internet, iar Ungaria 86%.

„Vestea bună este că, între gospodăriile cu copii, procentajul celor cu acces creşte la 94%”, arată realizatorii documentului.

Ponderea celor care pot accesa internetul de acasă este mai scăzută în cazul gospodăriilor rurale (77%) şi aL celor nevoiaşe (60%, în cazul celor din cuartila inferioară a veniturilor).

În aproape jumătate din cazuri, motivul neconectării este legat de costurile echipamentului şi al abonamentului.