Monsanto: Cine nu a irigat, a produs sub 500 kilograme de porumb la hectar
„Cine nu a irigat, a produs 0,5 tone de porumb la hectar. Pe suprafeţele irigate s-a produs în medie 4 tone, dar s-a ajuns chiar şi la 8-10 tone de porumb la hectar”, a spus Chioreanu, prezent la seminarul MEDIAFAX Talks about Sustainable Agriculture.
Chioreanu a adăugat că din cele 2,5 milioane de hectare însămânţate cu porumb în România, pe o suprafaţă de 1,5 milioane este cultivat porumb hibrid.
„Restul terenului este cultivat cu sămânţă din pătul”, a continuat reprezentantul Monsanto, arătând că acesta este încă un motiv pentru producţiile mici.
Chioreanu spune că producătorii care au cultivat porumb „din pătul” pierd bani.
„Nu trebuie să dăm tot timpul vina pe secetă pentru producţia mică”, a mai spus el.
Firma Monsanto este prezentă pe piaţa românească din anul 1975, când a intrat cu ierbicide, iar din anul 1998 a început să vândă seminţe de porumb şi soia.Ulerior, firma a introdus comercializarea hibrizilor de soia.