Monsson a primit toate aprobările necesare și poate demara, în Arad, cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, o investiție de 800 mil. euro pe 1.000 de hectare

Primăriile comunelor arădene Pilu și Grăniceri au finalizat toate procedurile și au emis toate autorizațiile necesare pentru construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, o investiție privată estimată la 800 de milioane de euro ce se va face pe o suprafață totală de peste 1.000 de hectare.
AGERPRES - joi, 09 ian. 2025, 11:53
Monsson a primit toate aprobările necesare și poate demara, în Arad, cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, o investiție de 800 mil. euro pe 1.000 de hectare

Primarul comunei Grăniceri, Petru Claudiu Bătrînuț, a declarat joi că ultimele documente pentru acest parc fotovoltaic au fost emise în luna decembrie, împreună cu Primăria Pilu.

„Din punctul nostru de vedere, toți pașii au fost făcuți, toate procedurile au fost încheiate. Conform investitorilor, lucrările de construire vor începe în primăvară-vară. În ultima perioadă, investitorii au adus modificări proiectului, având în vedere evoluția tehnologică. Vor fi instalate mai puține panouri fotovoltaice, dar cu o putere mai mare, fără a fi afectată capacitatea de producție de energie electrică anunțată inițial”, a afirmat edilul.

Primarul a adăugat că proiectul va atrage și alți investitori în zonă.

„Se prefigurează mai multe investiții legate de acest parc fotovoltaic, între care o mare fermă de servere de date, care ar consuma astfel o parte din producția de energie electrică”, a afirmat primarul comunei Grăniceri.

În toamna anului 2022, investitorii și autoritățile locale au prezentat proiectul celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, care va avea capacitatea de 1.044 de MW și va fi dezvoltat pe 1.064 de hectare, în urma unei investiții de 800 de milioane de euro.

Sebastian Enache a dezvăluit că Monsson are în proiect circa 2.000 de MW în județul Arad, urmând să fie construite alte două parcuri fotovoltaice, la Chișineu-Criș și Macea, care vor avea împreună aproximativ 800 de MW. În aceste două parcuri ar urma să fie investiți aproximativ 600 de milioane de euro.

Cele trei proiecte din județul Arad dezvoltate de Monsson ar însemna investiții totale de 1,4 miliarde de euro, la care se adaugă 200 de milioane de euro investiți într-o stație de stocare a energiei cu capacitatea de aproximativ 500 de MW, la Grăniceri.

Te-ar mai putea interesa și
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest nivel în următorii ani, arată datele oficiale şi previziunile publicate......
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor din UE
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor ...
Abordarea UE în ceea ce priveşte plăţile digitale a făcut ca acestea să devină mai sigure, mai rapide şi mai puţin ...
Biden pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei, înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă
Biden pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei, înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden urmează să prezinte în cursul acestei săptămâni noi sancţiuni vizând ...