Monti, desemnat `Europeanul Anului 2011`

Mario Monti triumfă la Paris unde, la reşedinţa preşedintelui Adunării Naţionale Franceze, Bernard Accoyer, primeşte premiul "Europeanul Anului 2011", dar şi multe aplauze. După summit-ul asupra pactului bugetar, premierul italian revine asupra problemelor cu care urmează să se confrunte guvernul, începând cu părţile sociale şi reforma pieţei muncii.
Economica.net - joi, 02 feb. 2012, 08:58

Monti subliniază că prioritatea tuturor trebuie să fie creşterea şi lupta împotriva şomajului, prin modernizarea normelor asupra contractelor, „înfruntând problemele tinerilor care suferă peste tot, şi mai ales în ţara mea, din lipsa locurilor de muncă”.

Pe scurt, economie politică, dar şi economie reală: „Trebuie să lucrăm în lunile şi anii viitori pentru a da un impuls Europei către creşterea economică, pe care o consider la fel de esenţială precum bugetul”, a subliniat primul ministru. În ceea ce priveşte Italia, ţara este încă „într-o situaţie în care putea şi poate fi considerată o problemă foarte serioasă” pentru Europa şi zona euro, dar sperăm că acum „ia parte şi la soluţii, ci nu la probleme”.

Din partea spectatorilor prezenţi la reşedinţa preşedintelui Adunării Naţionale Franceze, şeful guvernului italian primeşte multe complimente, chiar dacă motivaţia premierului („un italian împotriva naturii?”) nu este deloc flatantă pentru ţară. Monti, însă, dedică premiul tuturor italienilor, pentru că „au acceptat sacrificii atât de mari”, care au fost hotărâte nu de cine a fost ales, ci doar „numit”.

Între timp însă, „numirea” lui Monti pare să fi dat puţin respiro atmosferei politice, în Italia şi nu numai. Monti însuşi speră ca atmosfera să se relaxeze şi ca partidele să ajungă la un consens „paşnic şi uman”, pentru că „cel mai târziu în primăvara anului viitor”, guvernul Monti „se va retrage”.

În fine, premierul confirmă încă o dată că nu iubeşte „definiţia de guvern tehnic sau de experţi”. Dimpotrivă, „am încercat să fac din guvernul meu un guvern politic şi am făcut multe eforturi pentru a convinge partidele politice să aibă rerpezentanţi în guvernul meu: din nefericire, nu au acceptat. Şi încă nu ştiu dacă acest lucru mi-a întărit sau slăbit guvernul. Oricum, cred că este o situaţie inedită să te afli într-un Parlament care colaborează pentru a susţine guvernul”.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ţintele unui atac cibernetic, a anunţat Agenţia Italiană pentru......
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...