Monti îl acuză pe Berlusconi că îi cumpără pe italieni
Berlusconi a anunţat duminică, la Milano (nord), că, în cazul unei victorii în alegerile de la 24-25 februarie, „vom adopta, încă din prima şedinţă a Consiliului de Miniştri, restituirea sumelor plătite ca taxă asupra locuinţei principale în 2012”.
Il Cavaliere, care a condus Italia în perioada 2001-2006, dar şi începând din 2008 şi până în noiembrie 2011 şi care se află, în prezent, în a şasea sa campanie electorală din ultimii 18 ani, a promis deja că va suprima această taxă asupra locunţei principale, în cazul unei eventuale reveniri la guvernare.
„Aceasta este o tentativă de corupţie simpatică. Eu îţi cumpăr votul cu bani, iar aceşti bani sunt cei ai contribuabililor”, a comentat fostul comisar european, pe un ton ironic, pentru postul de radio RTL.
Monti a continuat pe acelaşi ton, încercând să arate incoerenţa promisiunilor rivalului său de centru-dreapta. „Eu sunt şi mai imbecil, pentru că am pus în aplicare creşteri de impozite în mare parte deja hotărâte” de către Guvernul anterior condus de către Silvio Berlusconi, a declarat el, răspunzând astfel unei declaraţii a lui Il Cavaliere, care a spus că „orice imbecil este capabil să crească impozitele”.
Monti a avertizat din nou că, „în cazul în care comunitatea financiară internaţională evaluează programul lui Berlusconi (…), va exista un risc de creştere a nivelului dobânzilor”, în detrimentul economiei italiene.
Sondajele îl prezintă pe Berlusconi ca perdant în scrutinul de la 24-25 februarie, dar el a reuşit să reducă în mod semnificativ distanţa care îl despărţea de coaliţia de centru-stânga, anumite sondaje vorbind de o diferenţă de doar cinci puncte procentuale.
Atacând IMU, Il Cavaliere atinge o coardă sensibilă, taxa afectându-i deosebit de dur pe italieni.
Înainte să anunţe această „propunere-şoc”, cum a fost ea prezentată de către echipa sa presei, Berlusconi a acuzat IMU de toate relele care afectează Italia, apreciind că „incertitudinea creată a fost primul factor al crizei” economice cu care se confruntă ţara.