Moody’s a retrogradat ratingul de credit al Royal Bank of Scotland, cu perspectivă negativă

Economica.net
14 03. 2014
rbs_sursa_blitz_01302400

Ratingul de credite pe termen lung al RBS, cea mai mare bancă din Marea Britanie, a fost revizuit în scădere, de la ‘Baa1’ la ‘Baa2’, cu perspectivă negativă, se arată într-un raport al Moody’s.

Luna trecută, Royal Bank of Scotland a anunţat reducerea activităţii diviziei de investiţii bancare şi operaţiunile internaţionale, o decizie care ar putea duce la concedierea unui sfert din cei 120.000 de angajaţi ai băncii britanice.

Banca, parţial naţionalizată, răspunde astfel cererilor politicienilor de a se concentra pe creditarea persoanelor fizice şi juridice din Marea Britanie şi de a-şi menţine o divizie redusă de investiţii bancare pentru clienţii de pe segmentul corporate.

RBS, deţinută în proporţie de 81% de Guvernul britanic, ar putea renunţa la 30.000 de angajaţi, ca parte a planului de reorganizare, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Guvernul intenţionează să-şi vândă participaţia deţinută la RBS în următorii 3 – 5 ani.

Retrogradarea ‘reflectă mai bine riscurile cu care se confruntă acţionarii în urma restructurării, dar şi restricţiile asupra flexibilităţii financiare a băncii în timpul procesului de restructurare’, apreciază agenţia de evaluare financiară.

‘Pe termen lung, planul de restructurare al RBS ar putea aduce beneficii creditorilor, dacă va fi executat conform angajamentelor asumate de conducerea băncii. Totuşi, planul este complex şi extins’, se arată în comunicatul Moody’s.

Vineri dimineaţă, acţiunile băncii britanice au scăzut cu 1,8%, la 300,6 penny, la bursa de la Londra. Anul acesta, titlurile RBS au scăzut cu 11%.

Guvernul Marii Britanii a cheltuit peste 66 de miliarde de lire sterline (106 miliarde de dolari) pentru a salva Royal Bank of Scotland Group Plc şi Lloyds Banking Group Plc în timpul crizei financiare din 2008.

Guvernul deţine 81% din RBS şi 40% din Lloyds şi intenţionează să vândă aceste participaţii sectorului privat.