Moody’s a retrogradat Ungaria la „junk”, Guvernul Ungariei acuză atacuri financiare la adresa ţării

Agenţia Moody's a redus ratingul obligaţiunilor guvernamentale ale Ungariei cu o treaptă, la "Ba1", în categoria "junk", la câteva ore după ce Standard & Poor's (S&P) a amânat o decizie privind modificarea calificativului ţării. Pe de altă parte, oficialităţile ungare sunt de parere că decizia face parte din 'atacurile financiare' la adresa ţării, scrie Mediafax.
Economica.net - vin, 25 nov. 2011, 08:29

Moody’s a atribuit perspectivă negativă ratingului Ungariei, potrivit deciziei transmise de agenţia de evaluare financiară. Agenţia şi-a argumentat măsurile prin temeri legate de nivelul ridicat al datoriei de stat, perspectivele slabe de creştere economică şi incertitudinea privind capacitatea guvernului de a atinge ţintele de consolidare fiscală.

Anterior, S&P a amânat o decizie privind ratingul Ungariei, prelungind evaluarea ţării, datorită pregătirilor de la Budapesta pentru un nou acord de finanţare externă.

Ungaria a solicitat recent un nou acord de finanţare externă de la Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, după ce forintul s-a depreciat la minime istorice faţă de euro din cauza avertismentelor agenţiilor de rating.

Pe de altă parte ministerul Economiei din Ungaria a anunţat că decizia agenţiei de evaluare financiară Moody’s de a scădea ratingul Ungariei până în categoria investiţiilor speculative (junk) nu are o bază reală şi face parte dintr-o serie de ‘atacuri financiare’ la adresa ţării.

Retrogradarea este nejustificată deoarece în pofida condiţiilor nefavorabile de pe plan extern, performanţele economice ale Ungariei s-au îmbunătăţit în ultimele 18 luni, consideră Ministerul Economiei din Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Familiei vrea continuarea programului privind fertilizare in vitro şi în 2025
Ministerul Familiei vrea continuarea programului privind fertilizare in vitro şi în 2025
Ministerul Familiei îşi doreşte continuarea programului privind fertilizare in vitro şi în 2025, în acest sens fiind pus în consultare un proiect care prevede acordarea unui sprijin financiar......
Carrefour a deschis fostul Cora Lujerului pe o suprafață cu 45% mai mică. Retailerul ajunge la 58 de hipermarketuri
Carrefour a deschis fostul Cora Lujerului pe o suprafață cu 45% mai mică. Retailerul ajunge la 58 de hipermarketuri
Carrefour România a finalizat procesul de integrare a fostului hipermarket Cora Lujerului din București în rețeaua proprie, ...
Plăţi de aproape 252 de milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru investiţii realizate prin PNDL
Plăţi de aproape 252 de milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru investiţii realizate prin PNDL
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 251.976.684,43 de lei, în vederea ...
Transelectrica – O nouă linie electrică aeriană de înaltă tensiune, aproape finalizată
Transelectrica – O nouă linie electrică aeriană de înaltă tensiune, aproape finalizată
O nouă linie electrică aeriană de înaltă tensiune se află într-un stadiu avansat de execuţie, aceasta urmând să ...