De asemenea, Moody’s a menţinut perspectiva negativă atribuită ratingului Turciei, apreciind că indicatorii fiscali s-ar putea deteriora mai rapid decât se estimează în prezent.
„Deoarece riscurile a adresa profilului de creditare al Turciei cresc, instituţiile ţării par să nu fie capabile sau să nu dorească să rezolve eficient aceste dificultăţi”, se arată în comunicatul agenţiei.
În prezent, ratingul Turciei este similar cu cel al Egiptului, Jamaicăi şi Rwandei.
Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Fitch a revizuit perspectiva de rating a Turciei, de la „stabilă” la „negativă”, apreciind că diminuarea rezervelor valutare şi credibilitatea redusă a politicii monetare au agravat riscurile de finanţare externă.
În paralel, Fitch a confirmat ratingul de ţară al Turciei la „BB minus”, cu trei trepte sub nivelul investment grade (-recomandat pentru investiţii-nr).
Începând din luna martie lira turcească s-a depreciat semnificativ în raport cu dolarul american, ca urmare a unor ieşiri nete de capital şi înrăutăţirii deficitului balanţei comerciale.
„Presiunile politice, independenţa limitată a Băncii Centrale a Turciei şi precedentele răspunsuri cu întârziere la evenimente, cresc riscul ca politica monetară să nu fie înăsprită suficient, contribuind la noi dezechilibre externe, instabilitate pe piaţă şi o ajustare mai dezordonată”, se arată în comunicatul agenţiei.
Fitch prognozează că economia Turciei se va contracta cu 3,9% în 2020, dar va reveni la o creştere de 5,4% în 2021, sprijinită de revenirea investiţiilor şi turismului precum şi stimulării exporturilor.