Moody’s: Asia devine locomotiva economiei mondiale

Economica.net
04 02. 2013
bani__terra__pamant__glob_07926800

 Potrivit experţilor de la agenţia Moody’s, una dintre cele mai importante agenţii de evaluare financiară din lume, acest lucru subliniază rolul de lider al Asiei în redresarea economiei globale, relatează Bloomberg.

În Filipine, Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat anul trecut o creştere de 6,8%, iar cel al Taiwanului a crescut cu 3,42%. Rata şomajului în Singapore a fost de numai 1,8%. Renaşterea Asiei iese în evidenţă îndeosebi în contextul în care situaţia din China contrastează puternic cu cea din SUA, unde în trimestrul patru s-a înregistrat o scădere a PIB.

‘Asia este astăzi lider în redresarea economiei globale’, apreciază Glenn Levine, expert al agenţiei internaţionale de rating Moody’s. ‘China a început să câştige teren, guvernele stimulează dezvoltarea economiei, ceea ce duce la o creştere în întreaga regiune. Asia de Sud-Est face faţă foarte bine situaţiei în mod autonom’, susţine el.

Astfel, Taiwanul a ridicat previziunile sale de creştere în acest an la 3,53%, dat fiind faptul că ascensiunea economică a Chinei a condus la creşterea exporturilor. Se preconizează ca, de la începutul lunii februarie, statul insular să permită companiilor locale să desfăşoare activităţi comerciale în yuani şi să extindă prezenţa investitorilor străini.

Conform situaţiei din luna decembrie, exporturile din Taiwan în China au crescut anul trecut cu 12,6%. Potrivit prognozelor, în trimestrul I al anului 2013 datele în acest sens vor diferi semnificativ, deoarece cererea depăşeşte cu mult oferta.

‘Economia Chinei a ajuns la fund şi acesta a fost un factor-cheie pentru creşterea înregistrată în Taiwan în trimestrul patru, iar exporturile s-au restabilit’, menţionează, la rândul său, un economist de la DBS Group Holdings, Ma Tieying. ‘Măsurile recente vor contribui, de asemenea, la creşterea sectorului de servicii din Taiwan’, mai adaugă el.

Anul trecut, economia Taiwanului a crescut cu 1,25%. Este de aşteptat ca exporturile din acest an să crească cu 6,07%, iar inflaţia este prevăzută să nu depăşească 1,31%.

‘Taiwanul este un barometru bun pentru regiune şi pentru economia mondială în general, pentru că economia sa este orientată spre export’, explică Glenn Levine de la Moody’s.