Moody’s a coborât ratingul Rusiei sub cel al Ucrainei

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a retrogradat duminică ratingul suveran al Rusiei până la "Ca" de la "B3", perspectiva asociată fiind "negativă", citând restricţiile impuse de Banca Centrală a Rusiei asupra transferurilor de capital care vor limita plăţile transfrontaliere, inclusiv plata datoriilor, informează Reuters.
AGERPRES - Dum, 06 mart. 2022, 13:42
Moody's a coborât ratingul Rusiei sub cel al Ucrainei

Decizia de retrogradare „a fost determinată de îngrijorările cu privire la disponibilitatea şi capacitatea Rusiei de a-şi plăti datoriile”, a informat Moody’s, adăugând că riscul de intrare în incapacitate de plată a crescut.

„Rata de recuperare posibilă pentru investitori va fi în linie cu media istorică, compatibilă cu un rating de tip „Ca”. Pentru un rating de tip „Ca”, rata de recuperare aşteptată este cuprinsă între 35% şi 65%”, a adăugat Moody’s.

Anterior, Moody’s Investors Service a retrogradat şi ratingul suveran al Ucrainei, cu două trepte, de la „B3” până la „Caa2”, la egalitate cu cel al Etiopiei şi Sri Lankăi.

„Rezervele Ucrainei şi viitorul sprijin internaţional substanţial nu vor fi suficiente pentru a contracara în totalitate riscurile de lichiditate care rezultă de pe urma nevoilor de rambursare a datoriilor Ucrainei, având în vedere costurile financiare şi economice semnificative pe care invazia le va provoca ţării”, a precizat Moody’s.

Ambele decizii de retrogradare vin la doar o săptămână după ce Moody’s a plasat ratingurile suverane ale Ucrainei şi Rusiei sub revizuire pentru posibile retrogradări ca urmare a războiului.

La rândul său, agenţia S&P Global Ratings a coborât calificativele ambelor ţări în data de 25 februarie pentru ca joi să retrogradeze din nou Rusia cu doar trei trepte peste nivelul de „default” (-incapacitate de plată-nr.).

Cea de a treia mare agenţie internaţională de rating, Fitch Ratings, a coborât şi ea calificativele Ucrainei şi Rusiei în zona investiţiilor speculative, scorul Ucrainei fiind redus la „CCC”.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Primele rezultate. Cât au obținut Nicușor Dan și George Simion în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Primele declarații
EXIT POLL Primele rezultate. Cât au obținut Nicușor Dan și George Simion în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Primele ...
Nicușor Dan este în fața lui George Simion în exit poll-urile de după turul 2 al alegerilor prezidențiale, care nu măsoară însă voturile din străinătate. Simion revendică însă el......
Semne ale „interferenței ruse” în alegeri – Ministerul de Externe
Semne ale „interferenței ruse” în alegeri – Ministerul de Externe
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a afirmat că au fost detectate semne ale ...
J.D. Vance şi Von der Leyen au discutat la Roma despre dezacordurile comerciale între SUA şi UE
J.D. Vance şi Von der Leyen au discutat la Roma despre dezacordurile comerciale între SUA şi UE
Vicepreşedintele american J.D. Vance a descris duminică Uniunea Europeană drept "un aliat important" al SUA, recunoscând ...
UPDATED Fondatorul Telegram afirmă că a refuzat cererea unei ţări de a „reduce la tăcere” vocile conservatoare în România, spune Reuters. De ce ar putea fi o știre falsă
UPDATED Fondatorul Telegram afirmă că a refuzat cererea unei ţări de a „reduce la tăcere” vocile conservatoare ...
Fondatorul aplicaţiei de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a scris duminică într-un mesaj pe această platformă că a ...