Moody’s a scăzut la stabilă perspectiva industriei globale de metale și minerit
Deşi majoritatea preţurilor vor continua să fie la cote ridicate, aceasta nu va presupune o îmbunătăţire a nivelurilor actuale, potrivit agenţiei de rating.
„Ne aşteptăm ca EBITDA industriilor să crească cu circa 8% până la mijlocul lui 2022, în funcţie de recuperarea economică ce sprijină cererea de metale de bază, minereuri de fier, oţel şi cărbune”, a declarat vicepreşedintele Moody’s, Barbara Mattos.
Majoritatea preţurilor metalelor comune dau semne de stabilizare în 2022, după ce au atins vârfuri istorice în 2021. Astfel, preţurile la aluminiu se vor menţine ridicate cel puţin până la mijlocul anului viitor, în timp ce preţurile cuprului „vor fi puternice” până la finele lui 2022, comparativ cu mediile istorice.
Pe de altă parte, deficitul în aprovizionarea cu minereu de fier va menţine preţurile peste nivelurile istorice până în 2022.
Preţurile cărbunelui vor rămâne, la rândul lor, relativ ridicate, dar vor scădea pe măsură ce se vor atenua problemele de aprovizionare şi disputele geopolitice.