Moody’s înrăutăţeşte perspectiva ratingului de credit al Chinei de la stabilă la negativă
Revizuirea în scădere indică dovezile sporite că autorităţile vor trebui să acorde sprijin financiar firmelor de stat şi guvernelor locale afectate de nivelul ridicat al datoriilor, ce reprezintă riscuri extinde la adresa solidităţii fiscale, economice şi instituţionale a Chinei.
„Schimbarea perspectivei reflectă de asemenea riscurile sporite legate de creşterea economică structural şi persistent mai redusă pe termen mediu şi dificultăţile sector imobiliar al ţării”, se arată în raportul Moody’s.
Decizia Moody’s reprezintă prima modificare a opiniei agenţiei privind China de când a revizuit ratingul în scădere, cu o treaptă, la „A1”, în 2017, din cauza încetinirii creşterii şi a datoriei ridicate.
În timp ce a confirmat marţi ratingul pe termen lung al Chinei la „A1”, agenţia se aşteaptă la încetinirea creşterii economiei la 4% în 2024 şi 2025 şi la o medie de 3,8% în perioada 2026 – 2030.
Majoritatea analiştilor crede că economia chineză este în grafic pentru a atinge ţinta anuală a Guvernului de aproximativ 5% în 2023.
A doua economie mondială nu a reuşit o redresare solidă în urma pandemiei, pe fondul adâncirii crizei din sectorul imobiliar, al riscurilor legate de datoriile guvernelor locale, al creşterii lente a economiei mondiale şi al tensiunilor geopolitice. Măsurile de sprijin au avut efecte modeste, sporind presiunile asupra autorităţilor de a adopta noi stimulente.
Ministerul de Finanţe al Chinei şi-a exprimat dezamăgirea faţă de decizia Moody’s de a înrăutăţi perspectiva ratingului de credit de la stabilă la negativă, dând asigurări că economia se va redresa, iar riscurile legate de sectorul imobiliar sunt sub control.
„Temerile Moody’s privind perspectivele de creştere ale economiei chineze, sustenabilitatea fiscală şi alte aspecte nu sunt necesare”, se arată în comunicatul Ministerului chinez de Finanţe.