Morad Group a început construcţia a două noi blocuri noi în Onix Residence

Morad Group, unul din cei mai mari dezvoltatori imobiliari din România, a început construcţia a două noi blocuri în complexul Onix Residence, investiţie estimată la 12 milioane de euro, au anunţat, marţi, reprezentanţi ai companiei.
Economica.net - mar, 02 iun. 2015, 09:54
Morad Group a început construcţia a două noi blocuri noi în Onix Residence

Onix Residence este amplasat în apropierea staţiilor de metrou Grozăveşti şi Eroilor, cele două blocuri din cadrul complexului însumând 215 apartamente.

‘Am decis să începem acum construcţia ultimelor două blocuri din cadrul Onix Residence datorită vânzărilor foarte bune înregistrate în primele două blocuri. Primul este vândut integral iar cel de al doilea, care va fi predat la finalul acestui an, este precontractat în proporţie de 90%. Piaţa rezidenţială din România trece printr-o etapă pozitivă, iar noi avem un proiect bine adaptat segmentului de cumpărători căruia i se adresează’, arată, Akram Aoun, vicepreşedinte Morad Group, dezvoltatorul Onix Residence, într-un comunicat.

Preţurile de vânzare din cadrul Onix Residence pleacă de la 67.000 + 5% TVA pentru un apartament cu două camere, având o suprafaţă construită de 70 de metri pătraţi, şi de la 88.800 de euro + TVA pentru un apartament cu trei camere, scrie Agerpres.

‘Dacă un proiect rezidenţial este corect gândit şi bine adaptat, ţinând cont de segmentului de piaţă căruia se adresează, de la concept şi amplasament la suprafeţe şi preţuri de vânzare, şi are alături un consultant imobiliar şi o echipă bună de vânzări, poate înregistra vânzări cuprinse între 70% şi 100% din proiect până la momentul finalizării acestuia’, explică Andrei Sârbu, vicepreşedinte Coldwell Banker Affiliates of Romania, manager de proiect şi agent exclusiv al Onix Residence.

Coldwell Banker Affiliates of Romania este compania de consultanţă imobiliară cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidenţial, fiind manager şi agent exclusiv pentru peste zece proiecte rezidenţiale, între care Alia Apartments, Cosmopolis, Onix Residence, Pipera CityLights şi Rose Garden.

Compania de origine americană este deţinută în prezent de Realogy Corporation, unul din cei mai mari francizori din domeniul imobiliar la nivel mondial. Prin reţeaua sa, Coldwell Banker acoperă 50 de ţări cu 3.800 de birouri şi are peste 80.000 de consultanţi şi brokeri, au declarat reprezentanti ai companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul terenurilor arabile a ajuns la o medie de peste 8.400 de euro anul trecut. S-au scumpit cu 4,8%
Prețul terenurilor arabile a ajuns la o medie de peste 8.400 de euro anul trecut. S-au scumpit cu 4,8%
Prețul mediu al unui hectar de teren arabil a ajuns anul trecut la 41.624 lei ( 8.414 euro) în România, fiind cu 4,8% mai scump decât anul anterior. Sunt zone unde terenul s-a scumpit însă și......
Poziția pe Bursa din Frankfurt a Volkswagen pierde teren, valoarea acțiunilor a scăzut cu 2,39%
Poziția pe Bursa din Frankfurt a Volkswagen pierde teren, valoarea acțiunilor a scăzut cu 2,39%
Acțiunile Volkswagen au scăzut luni cu 3% la începutul tranzacțiilor, analiştii citand incertitudinea cu privire la ...
Elon Musk, numit de Trump în reformarea administrației publice, are în vizor Rezerva Federală americană (FED)
Elon Musk, numit de Trump în reformarea administrației publice, are în vizor Rezerva Federală americană (FED)
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald ...
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf Scholz
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf ...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să înceteze criticile sale nedrepte la adresa cancelarului german Olaf ...