Morcovii ar putea fi folosiţi în viitor la fabricarea betonului

O echipă de cercetători de la Universitatea din Lancaster încearcă să demonstreze că morcovii, recunoscuţi pentru beneficiile asupra sănătăţi umane, ar putea fi folosiţi la fabricarea betonului, contribuind la reducerea emisiilor de dioxid de carbon din domeniul construcţiilor, relatează vineri Reuters.
Economica.net - vin, 19 oct. 2018, 16:01
Morcovii ar putea fi folosiţi în viitor la fabricarea betonului

Oamenii de ştiinţă au amestecat, cu ajutorul unui mixer de bucătărie, fragmente de morcov cu ciment pentru a vedea dacă pot crea un produs mai rezistent şi mai ecologic.

„Am descoperit că putem creşte rezistenţa betonului cu 80% folosind o cantitate mică din acest nou ingredient”, a declarat pentru Reuters conducătorul cercetării, Mohamed Saafi.

Adaosul de morcovi a împiedicat apariţia fisurilor în beton, susţine echipa oamenilor de ştiinţă. De asemenea, este necesară o cantitate mai mică de ciment, ceea ce înseamnă reducerea cantităţii globale de dioxid de carbon (CO2). Cimentul este responsabil pentru 7% din totalul global al emisiilor de CO2, potrivit estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

„Rezultatele provizorii pe care le-am obţinut arată că, prin adăugarea unei jumătăţi de kilogram de nanomaterial obţinut din morcov, vom reduce circa 10 kilograme de ciment la un metru cub de beton”, a spus Saafi.

Cercetătorii au experimentat, de asemenea, cu fibre obţinute din sfeclă de zahăr adăugate în amestecul de ciment, toate legumele folosite în cadrul studiului provenind din deşeuri alimentare.

Oamenii de ştiinţă vor continua să testeze diferite amestecuri în colaborare cu partenerii lor comerciali, o firmă scoţiană care produce vopseluri folosind fibre provenite din legume rădăcinoase.

Te-ar mai putea interesa și
Americanii caută contabili în India
Americanii caută contabili în India
Mai multe firme de contabilitate din SUA, inclusiv RSM US, Moss Adams, Sikich şi CohnReznick, au început să îşi extindă operaţiunile din India, în ideea de a acoperi un grav deficit de......
Profitul Libra Internet Bank a scăzut cu 15%, până la 270 mil. lei, în 2024
Profitul Libra Internet Bank a scăzut cu 15%, până la 270 mil. lei, în 2024
Libra Internet Bank a înregistrat în 2024 al doilea cel mai mare profit din istoria băncii, de peste 270 de milioane de ...
Volvo vrea să-și reducă costurile cu 1,87 miliarde de dolari, din cauza scăderii masive a profitului operațional
Volvo vrea să-și reducă costurile cu 1,87 miliarde de dolari, din cauza scăderii masive a profitului operațional
Volvo Cars, cu sediul în Suedia intenționează să reducă costurile cu 18 miliarde de coroane suedeze (1,87 miliarde de ...
Câţi şomeri erau în Bucureşti la sfârșitul lunii martie – date oficiale AMOFM
Câţi şomeri erau în Bucureşti la sfârșitul lunii martie – date oficiale AMOFM
Un număr de 7.924 de şomeri, din care 4.531 femei, se aflau în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei ...