Un muncitor a murit în urma unui accident care a avut loc marţi la centrala nucleară de la Cernavodă

Un angajat din cadrul personalului contractor al centrale nucleare de la Cernavodă a decedat marţi, în urma unui accident, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, operatorul centralei, citat de Agerpres.
Economica.net - mar, 07 iul. 2020, 11:45
Un muncitor a murit în urma unui accident care a avut loc marţi la centrala nucleară de la Cernavodă

„SN Nuclearelectrica SA anunţă că în data de 07.07.2020, la CNE Cernavodă a avut loc un accident în urma căruia un coleg a decedat. Colegul nostru face parte din personalul contractor al centralei”, spun reprezentanţii producătorului de energie.

Din păcate, deşi serviciul de ambulanţă a ajuns la faţa locului în timp rapid, s-a constatat decesul, au adăugat aceştia.

„SN Nuclearelectrica SA a informat autorităţile (Inspectoratul Teritorial de Munca şi Poliţia Română) conform cerinţelor legale şi urmează ca autorităţile să efectueze investigaţiile aferente pentru a afla cauzele şi circumstanţele care au condus la accident. SN Nuclearelectrica SA prezintă condoleanţe familiei şi regretă profund acest accident!”, se mai arată în comunicat.

Nuclearelectrica operează cele două reactoare nucleare ale centrale de la Cernavodă, care produc în total circa 20% din electricitatea ţării.

În prezent, unitatea 1 se află în programul de oprire planificată, din 20 iunie.

În această perioadă, se derulează activităţi din următoarele programe: programul de mentenanţă preventivă/ corectivă; programul de inspecţii; programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...