Moscova a introdus pe lista „agenţilor străini” încă nouă personalități critice față de politica sa

Rusia a inclus vineri noi personalităţi influente şi critici ai Kremlinului în lista sa de "agenţi străini", în mijlocul unui val de represiune de la ofensiva din Ucraina, scrie AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 16 apr. 2022, 09:21
Moscova a introdus pe lista

Ministerul rus al Justiţiei a adăugat nouă persoane pe această listă care include acum peste 140 de instituții media şi personalităţi.

„Agenţii străini” sunt supuşi la numeroase constrângeri şi proceduri tracasante, sub ameninţarea unor grele sancţiuni. În special, ei trebuie să indice acest statut în toate publicaţiile lor.

Printre nou-veniţi, se regăsesc mai ales youtuberul Iuri Dud, un jurnalist celebru în toată Rusia pentru interviurile şi documentarele sale care abordează subiecte sensibile precum represiunile staliniste sau excesele autoritare din Rusia.

În 2020, el i-a intervievat pe opozantul Aleksei Navalnîi, acum închis în Rusia, şi pe soţia sa, Iulia.

Pe lista „agenţilor străini” au fost incluşi un caricaturist, Serghei Elkin, renumit pentru desenele sale care iau în derâdere puterea rusă, precum şi o influentă politologă liberală, Ekaterina Schulmann.

„Desigur, mă aşteptam la asta”, a declarat pentru AFP Ekaterina Schulmann.

Un jurnalist de investigaţie, Roman Dobrohotov, creatorul media ruse The Insider, şi o activistă pentru drepturile LGBT, Karen Şainian, sunt acum şi ei „agenţi străini”.

În septembrie 2021, Roman Dobrohotov a confirmat că a părăsit Rusia pentru a evita urmărirea penală.

La 12 aprilie, pe Youtube, Ekaterina Schulmann a indicat, la rândul ei, că a plecat în Germania după ce a avut o bursă ştiinţifică la Berlin. Caricaturistul Serghei Elkin a anunţat la 13 aprilie, pe Facebook, că a părăsit Rusia.

De la ofensiva rusă în Ucraina, zeci de membri ai elitei intelectuale ruse şi jurnalişti au părăsit ţara, în timp ce puterea îşi intensifică presiunea împotriva ultimelor media şi voci critice.

Te-ar mai putea interesa și
Teheranul a decis să permită din nou iranienilor folosirea WhatsApp și Google Play
Teheranul a decis să permită din nou iranienilor folosirea WhatsApp și Google Play
Consiliul Suprem al Ciberspaţiului din Iran, care este responsabil cu gestionarea internetului în republica islamică, a votat marţi ridicarea interdicţiei care viza de peste doi ani aplicaţia......
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare antiaeriană
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare ...
LIG Nex1 Co., o importantă companie sud-coreeană din sectorul apărării, a fost eliminată de la licitaţia pentru cumpărarea ...
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, ...
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...