Moscova acuză o serie de state europene, între care şi România, de „agitarea până la isterie a mitului ameninţării ruse”

Moscova a acuzat marţi, prin ministrul său de externe Serghei Lavrov, conducerea NATO şi mai multe ţări europene, între care şi România, de 'agitarea până la isterie a mitului ameninţării ruse', scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 09 feb. 2016, 18:36
Moscova acuză o serie de state europene, între care şi România, de

”Conducerea NATO şi un număr de ţări europene, în special Marea Britanie, statele scandinave, vecinii noştri baltici, Polonia, România şi alte câteva state pur şi simplu agită până la isterie mitul pericolului rus şi faptul că noi avem intenţia de a ameninţa Suedia şi ţările baltice cu armament nuclear”, a afirmat şeful diplomaţiei ruse într-un interviu apărut în presa rusă, potrivit RIA Novosti.

Ministrul rus de externe a adăugat că, în pofida criticilor la adresa ei din partea mass-media prooccidentale, Rusia continuă să fie susţinută de majoritatea ţărilor lumii.

Afirmaţiile lui Serghei Lavrov intervin după ce raportul anual al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, dat publicităţii recent la Bruxelles, indica faptul că Rusia a simulat, în martie 2013, atacuri nucleare împotriva unor ţări membre ale blocului militar nord-atlantic (ca parte a exerciţiilor militare Zapad) sau împotriva unor parteneri ai Alianţei, precum Suedia.

În raportul său pe 2015, Stoltenberg semnala creşterea numărului de aplicaţii militare ale Rusiei în ultimii trei ani, precizând că Moscova a desfăşurat 18 manevre de anvergură numai în cursul anului 2013.

Andrei Krasov, vicepreşedintele Comisiei pentru apărare din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a catalogat informaţiile despre simularea de către Federaţia Rusă a unui presupus atac nuclear împotriva Suediei drept o ‘nouă poveste de groază’ a NATO şi ‘o nouă încercare de a demoniza acţiunile de succes ale Rusiei în lupta împotriva terorismului internaţional’.

Te-ar mai putea interesa și
S-a ieftinit benzina, prețurile coboară la Petrom sub pragul de 7 lei pe litru la majoritatea stațiilor
S-a ieftinit benzina, prețurile coboară la Petrom sub pragul de 7 lei pe litru la majoritatea stațiilor
După scumpirea motorinei de ieri, azi s-a ieftinit benzina, iar diferența de preț dintre cei doi carburanți auto crește și mai mult....
Vânzările slabe de mașini noi au redus cota pieței românești la mai puțin de 1% din cea europeană
Vânzările slabe de mașini noi au redus cota pieței românești la mai puțin de 1% din cea europeană
Raportul ACEA cu privire la înmatriculările de mașini noi din prima jumătate a anului arată declinul accentuat al pieței ...
Risc de recesiune foarte ridicat. Ce se întâmplă cu leul, cât vor creşte preţurile şi cât de mari sunt șansele să fim retrogradaţi la „junk” – CFA România
Risc de recesiune foarte ridicat. Ce se întâmplă cu leul, cât vor creşte preţurile şi cât de mari sunt șansele să ...
Riscul de recesiune pentru economia României a devenit foarte ridicat, avertizează analiştii CFA România, conform celui ...
Anexarea Cisiordaniei este un gest ilegitim și provocator – Ministerul turc de Externe
Anexarea Cisiordaniei este un gest ilegitim și provocator – Ministerul turc de Externe
Rezoluția votată de parlamentul israelian în favoarea anexării Cisiordaniei este un gest ilegitim și provocator care ...