Moscova ameninţă să răspundă proporţional la ceea ce numeşte ”furtul” de active ruseşti de către UE
Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene, a declarat vineri că executivul european lucrează la o propunere privind colectarea profiturilor (dobânzile) produse de activele financiare ale statului rus îngheţate în UE, în vederea direcţionării acestor beneficii către reconstrucţia Ucrainei.
Viaceslav Volodin a declarat că Moscova va riposta într-un mod care va fi şi mai costisitor pentru blocul comunitar dacă UE va acţiona împotriva activelor ruseşti, multe dintre acestea fiind deţinute în Belgia.
„Mai mulţi politicieni europeni, în frunte cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, au început din nou să vorbească despre furtul fondurilor îngheţate ale ţării noastre pentru a continua militarizarea Kievului”, a afirmat Volodin într-o declaraţie postată pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
„O astfel de decizie va necesita un răspuns simetric din partea Federaţiei Ruse”, a spus el, ameninţând că, în acest caz, Moscova ar putea confisca mult mai multe active aparţinând unor ţări neprietenoase decât „fondurile noastre îngheţate în Europa”.
Von der Leyen a declarat vineri că valoarea activelor suverane ruseşti îngheţate este de 211 miliarde de euro (223,15 miliarde de dolari) şi a reamintit că blocul a decis că Rusia trebuie să plătească pentru reconstrucţia Ucrainei.
Volodin a mai spus că politicienii din UE iau în considerare această mişcare „în efortul de a-şi păstra locurile de muncă şi din cauza situaţiei financiare proaste la care şi-au adus ţările”, notează Reuters.
După invazia sa ilegală şi nejustificată în Ucraina, Rusia face obiectul mai multor sancţiuni occidentale, statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 blocând accesul Moscovei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură calificată de Moscova drept „furt”.