Moscova avertizează Ankara că o nouă incursiune în Siria a armatei turce este inacceptabilă

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a apreciat marţi că o escaladare a acţiunilor militare din Siria ar fi "inacceptabilă", transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 23 aug. 2022, 17:33
Moscova avertizează Ankara că o nouă incursiune în Siria a armatei turce este inacceptabilă

Într-o conferinţă de presă comună cu omologul său sirian Faisal Mekdad, şeful diplomaţiei de la Moscova a declarat că Rusia şi Siria doresc să negocieze cu Turcia „pentru a împiedica orice nouă acţiune militară”.

Potrivit Reuters, Lavrov a urmărit prin comentariile respective să îl determine pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan să coboare tonul declaraţiilor despre o nouă campanie militară în nordul Siriei.

Serghei Lavrov a mai cerut marţi tratarea fără ”nicio milă” a autorilor asasinării Dariei Dughina, fiica unui ideolog pro-Kremlin, ale cărei funeralii au reunit sute de persoane, transmite AFP.

”Aceasta a fost o crimă barbară pentru care nu există scuză. Nu poate exista nicio milă pentru organizatori, comanditari şi executanţi”, a reacţionat marţi şeful diplomaţiei ruse.

”Ea a murit pe front pentru naţiune, pentru Rusia. Frontul este aici. Printre primele cuvinte pe care am învăţat-o, în copilăria ei, sunt evident ‘Rusia’, ‘puterea noastră’, ‘poporul nostru’, ‘imperiul nostru’ ”, a declarat Aleksandr Dughin în faţa sicriului cu corpul fiicei sale, în prezenţa soţiei lui, Natalia Melentieva, şi a câtorva sute de persoane prezente la funeralii.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a publicat luni concluziile anchetei sale, în care susţine că asasinatul a fost comis de o agentă a serviciilor secrete ucrainene, căreia i-a dat şi numele, Natalia Vovk, născută în 1979.

Conform versiunii FSB, aceasta a sosit în Rusia pe 23 iulie 2022 împreună cu fiica sa în vârstă de 12 ani, a închiriat un apartament în blocul unde locuia victima sa, pe care de atunci a urmărit-o în acţiunea de planificare a atentatului comis sâmbătă seara printr-o explozie acţionată de la distanţă asupra autoturismului condus de Daria Dughina.

Ulterior, agenta ucraineană ar fi trecut graniţa în Estonia cu acelaşi autoturism cu care intrase în Rusia şi la care între timp schimbase de trei ori plăcuţele de înmatriculare.

Kievul a negat orice implicare în acest asasinat, negând şi relatări mai recente apărute în presa rusă conform cărora presupusa autoare a atentatului ar fi fost membră a regimentului Azov, o unitate de extremă-dreaptă integrată în armata ucraineană.

Te-ar mai putea interesa și
Aproape un sfert de milion de fermieri români rămân fără subvenții dacă se va lua decizia. În programul noului Guvern măsura este clară
Aproape un sfert de milion de fermieri români rămân fără subvenții dacă se va lua decizia. În programul noului Guvern ...
Aproximativ 226.000 de fermieri ar putea rămâne fără subvențiile din banii UE în situația în care va crește suprafața minimă eligibilă în cererea de plată unică pe suprafață de la un......
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de ...
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...