Moscova cere armatei ucrainene să înceapă demilitarizarea la Şirokin, în estul Ucrainei
Rebelii s-au retras deja din această zonă strategică situată la zece kilometri de Mariupol, un port strategic şi ultimul mare oraş din zona de conflict încă sub controlul forţelor ucrainene, a reamintit Serghei Lavrov, care a discutat de asemenea la telefon cu secretarul de stat american John Kerry.
Lavrov i-a cerut de asemenea omologului său ucrainean ‘să rezolve problemele privind proiectul de reformă constituţională’ a Ucrainei, menit să acorde mai multă autonomie regiunilor din estul separatist al ţării, dar calificat vineri drept o ‘parodie’ de Moscova.
Rusia acuză Kievul că nu i-a inclus în pregătirea reformei pe reprezentanţii rebelilor, un punct evocat din nou de Lavrov cu Klimkin, cerând ‘un dialog direct între Kiev, Doneţk şi Lugansk’, capitalele celor două republici separatiste proruse.
Acordurile de pace semnate la Minsk în februarie în urma medierii cancelarului german Angela Merkel şi preşedintelui francez Francois Hollande, în prezenţa preşedintelui rus Vladimir Putin, trebuie ‘respectate’, i-a declarat Lavrov lui Steinmeier.
Şi ‘nu ar trebui să se îndepărteze de cadrul obligaţiilor (luate la Minsk), în primul rând cele referitoare la dialogul direct dintre Kiev, Doneţk şi Lugansk’, a repetat el în timpul discuţiei cu John Kerry.
În estul separatist prorus al Ucrainei, trei civili şi un militar ucrainean au fost ucişi în ultimele 24 de ore.
‘Situaţia s-a deteriorat brusc în zona de conflict în ultimele 24 de ore’, a deplâns sâmbătă armata ucraineană într-un comunicat.
Viceministrul apărării republicii separatiste proruse Doneţk (DNR), Eduard Basurin, a anunţat sâmbătă seară că DNR şi republica separatistă prorusă autoproclamată Lugansk (LNR) au ordonat unităţilor lor militare să-şi retragă ‘cât de curând’ armele cu un calibru mai mic de 100 mm de-a lungul liniei prevăzute de ultimele acorduri de la Minsk, adaugă France Presse.AGERPRES/(AS – editor: Sorin Calciu)