Moscova impune sancțiuni împotriva celor mai importanți lideri europeni și a majorității europarlamentarilor

Rusia a anunţat joi că interzice intrarea pe teritoriul său liderilor europeni şi majorităţii europarlamentarilor, ca reacţie la măsurile punitive care vizează Moscova pentru intervenţia sa militară în Ucraina, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
AGERPRES - joi, 31 mart. 2022, 21:15
Moscova impune sancțiuni împotriva celor mai importanți lideri europeni și a majorității europarlamentarilor

„Restricţiile se aplică celor mai înalţi lideri ai Uniunii Europene, inclusiv unui anumit număr de comisari europeni şi de şefi ai organismelor militare europene, precum şi marii majorităţi a deputaţilor Parlamentului European, care promovează politici antiruseşti”, a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Această măsură se aplică de asemenea unor responsabili politici din ţări membre ale UE, precum şi unor personalităţi publice şi jurnalişti care „au susţinut sancţiunile ilegale împotriva Rusiei, au incitat la rusofobie sau au încălcat drepturile şi libertăţile populaţiei rusofone”, a adăugat ministerul.

Diplomaţia rusă nu a publicat lista persoanelor vizate, dar a declarat că a informat Reprezentanţa UE la Moscova despre această măsură.

„Reafirmăm că orice acţiune ostilă din partea UE şi a statelor sale membre va continua inevitabil să primească o ripostă fermă”, a subliniat MAE rus.

Aceste sancţiuni intervin în plină criză între ţările occidentale şi Moscova după lansarea în 24 februarie a unei ofensive militare ruse în Ucraina.

Drept reacţie, tabăra occidentală, cu SUA şi UE în frunte, a aplicat sancţiuni grele economice Rusiei, vizând în special pe preşedintele Vladimir Putin, guvernul său şi oligarhi.

La jumătatea lunii martie, Moscova anunţase deja o interdicţie de intrare pe teritoriul Rusiei vizându-i pe preşedintele Joe Biden şi mai mulţi înalţi responsabili americani.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...