Moscova îşi va continua operaţiunea militară în Siria – Kremlin
‘Moscova îşi va continua operaţiunea aeriană pentru susţinerea luptei antiteroriste a forţelor armate siriene’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
‘Luăm notă cu regret de caracterul neconstructiv al retoricii Washingtonului din ultimele zile’, a adăugat el.
Aceste declaraţii intervin în condiţiile în care secretarul de stat al SUA, John Kerry, a atenţionat Moscova că ar putea înceta orice cooperare asupra Siriei dacă nu vor înceta bombardamentele asupra Alep, oraş-cheie din conflict, supus unor intense lovituri ale aviaţiei ruse şi siriene, după eşuarea unui armistiţiu negociat de ruşi şi americani.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon a calificat, la rândul său, drept ‘crime de război’ bombardamentele asupra celor două spitale principale din partea rebelă a oraşului Alep, în timp ce ministrul de externe al Franţei, Jean-Marc Ayrault, a anunţat că ţara sa a propus la ONU o rezoluţie pentru un armistiţiu.
‘Moscova îşi menţine interesul pentru cooperarea cu Washingtonul, atât pentru punerea în aplicare a acordurilor care figurează în documente, cât şi pentru creşterea eficienţei în lupta împotriva terorismului în Siria’, a continuat Peskov, joi.
‘Însă Moscova speră şi că obligaţiile pe care Washingtonul a acceptat să şi le asume vor fi respectate. Până în prezent ele nu au fost respectate’, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Rusia cere ca SUA să facă presiune asupra rebelilor sirieni, pentru ca aceştia să se delimiteze de grupările jihadiste, cum sunt Frontul Fateh al-Sham (fostul Front al-Nosra, ramura siriană a Al-Qaida).