Moscova se așteaptă la unele progrese în negocierile de luni cu oficialii americani despre situația războiului din Ucraina

Rusia se aşteaptă la "unele progrese" în problema ucraineană în cadrul negocierilor programate luni cu SUA în Arabia Saudită, a declarat Grigori Karasin (foto), unul dintre cei doi negociatori trimişi de preşedintele Vladimir Putin pentru discuţii, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 22 mart. 2025, 15:15
Moscova se așteaptă la unele progrese în negocierile de luni cu oficialii americani despre situația războiului din Ucraina

„Sperăm să facem cel puţin unele progrese”, a declarat Karasin la postul de televiziune de stat Zvezda, administrat de Ministerul rus al Apărării.

„Starea mea de spirit şi a lui Serghei Orestovici (Beseda, celălalt negociator – n.r.) este combativă şi constructivă”, a adăugat el în interviu, în ajunul plecării lor în Arabia Saudită, unde cei doi negociatori vor merge „cu intenţia de a lupta pentru a rezolva cel puţin o problemă”.

Grigori Karasin, senator şi fost diplomat de carieră, a declarat că el şi colegul său se vor întoarce în Rusia marţi, după discuţiile cu americanii de luni, în paralel cu o întâlnire SUA-Ucraina.

Serghei Beseda este un membru de rang înalt al serviciilor de securitate ruse (FSB), dar profilul lor contrastează cu CV-ul trimişilor ruşi din timpul primelor discuţii ruso-americane din Arabia Saudită la mijlocul lunii februarie, când şeful diplomaţiei, Serghei Lavrov, a condus delegaţia rusă.

Vineri, un oficial ucrainean a explicat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că Kievul speră, la discuţiile de luni, „cel puţin” la un acord privind un armistiţiu parţial cu Rusia în sectorul energetic, infrastructură şi Marea Neagră.

Pentru a face presiuni pentru un armistiţiu mai larg, Kievul l-a ales pe ministrul Apărării, Rustem Umerov, pentru a conduce delegaţia ucraineană, potrivit oficialului, care a spus că Ucraina este mereu „pregătită” pentru o încetare a focului „generală”.

De partea sa, Moscova afirmă că a fost de acord doar cu o pauză în privinţa infrastructurii energetice, cu mult sub suspendarea generală de 30 de zile a ostilităţilor proousă de administraţia preşedintelui american Donald Trump.

Printre subiectele care vor fi discutate, nu există nicio îndoială că ruşii vor dori să impună „nuanţele” despre care a vorbit Vladimir Putin în legătură cu instituirea unui moratoriu şi a controlului asupra acestuia, şeful statului rus spunând că se teme că Ucraina va folosi un astfel de armistiţiu pentru a recruta soldaţi suplimentari şi a primi noi arme occidentale.

Ucrainenii explică faptul că aceste discuţii ar trebui să se concentreze pe aspectele „tehnice” ale unei încetări parţiale şi temporare a luptelor: „ce locuri, cum să controlăm această încetare a focului, ce arme?”.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
SUA revizuiesc calendarul livrărilor pentru a elibera mai multe sisteme Patriot pentru Ucraina
SUA revizuiesc calendarul livrărilor pentru a elibera mai multe sisteme Patriot pentru Ucraina
Administraţia preşedintelui Donald Trump revizuieşte calendarul transferului sistemelor de apărare antiaeriană Patriot, astfel încât Germania să poată transfera rapid două sisteme către......
Therme poate începe să vândă energia electrică pe care o produce în nordul Bucureștiului. Își ia licență
Therme poate începe să vândă energia electrică pe care o produce în nordul Bucureștiului. Își ia licență
Firma care operează complexul de wellness Therme din nordul Bucureștiului urmează să primească licența de exploatare ...
FMI atenționează că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economiei mondiale, iar incertitudinile rămân ridicate
FMI atenționează că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economiei mondiale, ...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat, vineri, că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze ...
Taxele vamale anunțate de Trump determină producătorii greci de ulei de măsline să caute clienți pe alte piețe
Taxele vamale anunțate de Trump determină producătorii greci de ulei de măsline să caute clienți pe alte piețe
Tarifele vamale de 30% asupra produselor europene, anunţate de preşedintele american Donald Trump, au stârnit fiori în ...