Moscova speră că UE nu va adopta noi sancţiuni împotriva sa după alegerile din estul Ucrainei

Economica.net
03 11. 2014
2014_06_25t182636z_1_lynxmpea5o0xb_rtroptp_4_russia_18219200

‘După ultimele informaţii pe care le avem din surse oficiale, UE nu are în vedere, deocamdată, extinderea sancţiunilor. Sper că noii lideri ai UE vor avea suficient bun simţ pentru a nu înăspri sancţiunile’, a afirmat Cijov într-o declaraţie pentru RIA Novosti.

UE a declarat anterior, prin vocea şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini, că ‘alegerile’ organizate duminică în regiunile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk sunt ‘ilegale şi nelegitime’, subliniind că acestea constituie ‘un nou obstacol’ în fragilul proces de pace menit să pună capăt confruntărilor din estul Ucrainei.

Rusia a anunţat însă că ‘respectă’ rezultatele scrutinului şi a cerut Kievului să pună capăt ofensivei sale militare în estul separatist, subliniind că noii lideri aleşi în regiune au de acum suficientă autoritate pentru a angaja un dialog cu puterea ucraineană.