Moscova susţine că a trimis un nou convoi cu ajutoare în Donbas

Economica.net
02 04. 2015
convoi_umanitar_rusia_ucraina1_42606600

Potrivit Moscovei, convoiul transportă produse alimentare şi de primă necesitate, medicamente, seminţe de semănat şi materiale de construcţie.

O primă coloană de autovehicule a ajuns la punctul de trecere a frontierei ‘Doneţk’, iar o a doua coloană – la punctul ‘Matveev kurgan’, unde a început trecerea vamei, scrie RIA Novosti.

Kievul a cerut Moscovei să renunţe la trimiterea acestui nou convoi, al 23-lea la număr, în Donbas, prevăzut pentru 2 aprilie, a indicat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Evgheni Perebiinis, potrivit agenţiei ucrainene de presă Unian.

‘În urma informaţiilor primite la 30 martie din partea Rusiei cu privire la intenţia sa de a trimite la 2 aprilie un nou aşa-zis ajutor umanitar în regiunile Doneţk şi Lugansk, Ministerul ucrainean de Externe a cerut oficial Moscovei să se abţină de la un astfel de demers’, a declarat Perebiinis.

În cazul în care va fi trimis, transportul umanitar ar trebui urmeze procedurile corespunzătoare la un punct de trecere a frontierei controlat de Kiev, a subliniat el, adăugând că Ministerul ucrainean de Externe a făcut un nou demers diplomatic cerând Rusiei să înceteze imediat încălcarea suveranităţii Ucrainei sub pretextul unui aş-numit ajutor umanitar, scrie Agerpres.

În pofida protestelor de partea ucraineană, Moscova continuă practica trimiterii în Ucraina a ‘convoaielor de contrabandă’, încălcând flagrant dreptul internaţional şi legislaţia ucraineană, a mai spus acelaşi purtător de cuvânt al MAE ucrainean.