Moscova va decide împreună cu Baku viitorul misiunii sale de menţinere a păcii din Nagorno-Karabah

29 09. 2023
nagorno karabah

„Întrucât misiunea se află acum pe teritoriul azer, acest punct va face obiectul discuţiilor cu partea azeră”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, întrebat de jurnalişti cu privire la viitorul acestui contingent, scrie Agerpres.

Nagorno-Karabah, o mică enclavă muntoasă cu o majoritate armeană, s-a aflat în centrul a două conflicte între Armenia şi Azerbaidjan, în anii 1990 şi apoi în 2020.

Luptele au fost reluate la sfârşitul lunii septembrie, când Baku a lansat o ofensivă împotriva trupelor autoproclamatei „republici” Nagorno-Karabah, obţinând o victorie rapidă.

Rusia, aliat istoric al Armeniei, a mediat un acord de încetare a focului între cele două părţi în 2020, care a prevăzut şi desfăşurarea de forţe de menţinere a păcii.

Aceste forţe, spre consternarea Erevanului şi a autorităţilor separatiste, nu au împiedicat ofensiva Azerbaidjanului, ceea ce a condus la o răcire a relaţiilor dintre Rusia şi Armenia, aceasta din urmă acuzându-şi aliatul că a abandonat-o.